duminică, 21 decembrie 2025

Toate partile la aceeasi masa

Proiectul Legii Educatiei Nationale, aflat in dezbatere publica inainte de aprobarea in Parlament, a adus joi, la aceeasi masa a discutiilor, elevi, profesori, inspectori de specialitate si parinti din judetul Bacau. De aceasta data, elevii au fost cei care au ocupat locurile de la prezidiu, de altfel, principalii beneficiari ai proiectului. Ei au venit cu o serie de chestiuni pe care le considera urgente. “Materiile sunt incurcate, bacalaureatul nu va avea un desfasurator foarte clar, iar trecerea clasei a IX-a la gimnaziu va bulversa tot sistemul. Legea este ambigua si plina de exprimari stereotipe”, a explicat Roxana Gâsca, membra a Asociatiei Române de Dezbatere, prezenta la discutii. Parerile sunt impartite, insa toti cei prezenti au cazut de acord ca perioada alocata dezbaterii este mult prea scurta pentru schimbarea fundamentala de care are nevoie sistemul de educatie. Si managerii unitatilor de invatamânt au criticat in special noutatile administrative pe care proiectul le-ar putea introduce. “Componenta Consiliului de Administratie, numirea directorului, obligativitatea ca acesta sa nu fie afiliat politic sunt toate prevederi pe care le consider impotriva firii. In plus acest timp alocat dezbaterii este prea scurt”, a declarat prof. Vasile Cautis, directorul Colegiului “Vasile Alecsandri”. “Lucrul in doua schimburi nu va aduce nici un beneficiu elevilor si nici profesorilor”, a completat prof. Gabriel Andrei, directorul Colegiului “Gheorghe Vranceanu”.
Chiar daca accentul s-a pus pe neajunsurile proiectului, specialistii au facut mentiunea ca sunt si puncte forte care ar modifica in sens pozitiv sistemul. “Sunt de apreciat viziunea si spiritul acestei legi. In plus si examinarea elevilor din doi in doi ani si examenele de final de ciclu, transdisciplinare, sunt bune. Elevii trebuie sa acumuleze o cultura generala a domeniului”, a explicat prof. Ghiorghi Iorga, inspector de specialitate. Toate criticile aduse proiectului au fost notate intr-o sinteza care va ajunge la Ministerul Educatiei. Dezbaterile s-au desfasurat pe parcursul mai multor intâlniri in care au fost consultati directorii din invatamântul prescolar, gimnazial si liceal.

Andreea Lupascu





spot_img