Profesorii bacauani au declansat de ieri actiunile de protest impotriva Guvernului si Ministerului Educatiei. Desi au intrat la ore, cadrele didactice nu au trecut notele elevilor in catalog. Nemultumiti de legea salarizarii unice, dar si de proiectul legii educatiei nationale, profesorii sunt dispusi sa mearga pâna la boicotarea examenelor nationale si chiar greva generala.
Neconsemnarea notelor in catalog doar una din formele de protest pe care membrii Sindicatului Liber din Invatamânt – filiala Bacau (SLI) au decis sa o adopte ca raspuns la “dialogul social mimat” de executiv. Ei se alatura astfel colegilor din celelalte federatii sindicale de la nivel national. Chiar daca nu sunt deocamdata semne ca solicitarile profesorilor ar putea fi luate in seama, ei sunt decisi sa mearga mai departe, pe 25 martie fiind planuit un miting, urmat de un mars de protest in Bucuresti.
Activitatea elevilor nu este afectata
“Elevii vor cunoaste notele numai ca nu vor fi trecute in catalog, in eventualitatea in care se va decide neincheierea situatiei scolare”, a declarat prof. Liviu Brejan, lider de sindicat la Colegiul “Anghel Saligny”. Din cele 80 de cadre de la acest liceu, 70 sunt de acord cu declansarea grevei generale. Asigurari dau si profesorii de la Colegiul “Vasile Alecsandri” care s-au alaturat actiunilor de protest. “Nu am dori ca elevii sa fie afectati. Oferim garantii parintilor ca suntem alaturi de ei si de copiii lor. Un cadru didactic multumit altfel se prezinta la ora si tocmai de aceea consideram ca si parintii vor fi alaturi de noi in aceste proteste”, a declarat prof. Calin Boamba, lider de sindicat la Colegiul “Vasile Alecsandri”. Daca problemele cu care se confrunta salariatii din invatamânt vor fi tratate in continuare cu indiferenta de executiv, profesorii nu vor incheia situatia scolara si, conform calendarului de proteste aprobat la nivel national, vor organiza mitinguri si pichetari, o greva de avertisment in perioada 25 mai – 2 iunie si greva generala pe 7 iunie.















