19 aprilie 2024
OpiniiEditorialVrem o țară civilizată...

Vrem o țară civilizată…

Toți iubim natura, aerul de țară, mireasma ierbii abia cosite, a pădurii, toți, dar mai ales cei care respiră zilnic gazele de eșapament. Din păcate, în loc de perdele de salcâm înflorit sau garduri vii, în multe dintre satele Moldovei, după urarea „Bun venit”, ne întâmpină gunoaiele. Folosesc acestea la ceva? Poate. Dacă ne învingem dezgustul și le cercetăm ne facem o idee privind meniul turiștilor sau starea economică a localnicilor.

Prințul Charles laudă România pentru frumusețea satelor și a tradițiilor, asta pentru că Alteța Sa nu a vizitat, la pas, localitățile din estul țării. Încercând să fim corecți, putem spune că și Moldova se schimbă. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă, în urmă cu mulți ani, autoritățile băcăuane nu ar întocmit proiecte în baza cărora să poată cere bani Uniunii Europene pentru depozitul de deșeuri și construirea de noi rețele de canalizare și alimentare cu apă.

Încă înainte de aderare, datorită programului ISPA, locuitorii multor străzi din Bacău au scăpat de fosa septică, apoi, prin POS, și cei din alte zone. Tot pe POS a fost implementat programul de gestionare a gunoaielor, care, chiar dacă nu oprește total, măcar diminuează poluarea pâraielor și a lizierelor.

Sunt lucruri simple, dar absolut necesare pentru a trăi decent și sănătos: existența unui serviciu de salubrizare și a rețelelor publice de apă, canalizare și energie electrică. Încercam să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă aceste proiecte nu ar fi existat. Probabil, ne-am fi plâns că autoritățile dorm, că trăim ca în Evul Mediu, cu WC în grădină, cu muște la masă, cu gunoiul aruncat „în râpă”. Și am fi avut dreptate.

Trebuie să recunoaștem că lucrurile se schimbă, chiar dacă nu atât de repede cât ne-am dori. Aceste servicii, înființate și dotate din sutele de milioane de euro atrase din fondurile UE, trebuie să continue dacă vrem să facem parte din „lumea civilizată”. Iar ca să continue e obligatoriu să ne plătim facturile. Căci asta e marea problemă: ne place să avem container la poartă și apă caldă la duș, dar nu ne plac facturile!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri