29 martie 2024
CulturăSimpozion Naţional „Bicentenar Vasile Alecsandri”

Simpozion Naţional „Bicentenar Vasile Alecsandri”

Universitatea „Vasile Alecsandri”, în parteneriat cu Societatea Cultural-Știinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău (iniţiatoarea evenimentului) şi Primăria municipiului Bacău, a organizat, joi, 14 iunie 2018, Simpozionul „Bicentenar Vasile Alecsandri”.

Pentru a lămuri unele controverse cu privire la data şi anul naşterii lui Vasile Alecsandri (1818, 1819 sau 1821), conf. univ.dr. Ioan Dănilă, preşedinteleSocietăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri” Bacău, a precizat încă de la început: „Având în vedere menţiunea din mitrica de naştere aflată la Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale („Vasilică este născut la 14 iunie 1818, în tîrgul Bacăului” – Vasile Alecsandri, tatăl; cf. Gh. Ungureanu, «Câteva date inedite despre familia şi vieaţa poetului Vasile Alecsandri», în «Cetatea Moldovei», Iaşi, mai 1943, pp. 254-268) şi legitimarea acestui adevăr de către Academia Română (portretul din Cabinetul de stampe, dicţionarele literaturii române din 1979 până în 2016), de Uniunea Scriitorilor din România, prin săptămânalul «România literară», precum şi de către istorici literari recunoscuţi (Nicolae Manolescu, Alexandru Piru, Georgeta Antonescu, Florin Faifer ş.a.), astăzi, 14 iunie se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri.”

Cu această ocazie, invitaţii speciali, acad. Eugen Simion şi Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, au dezvelit, în holul Facultăţii de Litere, Corpul C, str. „Spiru Haret”, nr. 8, bustul poetului, dramaturgului şi diplomatului Vasile Alecsandri, operă a sculptorului băcăuan Mihai Bejenariu. După ceremonie, acad. Eugen Simion a anunţat că, în urma discuţiilor cu Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean, în următorii doi ani, împreună cu Academia Română şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (preşedinte acad. Maia Simionescu, prezentă la ceremonie), se va publica opera integrală „Alecsandri”, într-o ediţie critică şi ştiinţifică.



„Am fost invitat, din nou în Bacău, şi vin cu plăcere aici, când eram mai tânăr veneam împreună cu un mare profesor, Alexandru Piru. Era şi atunci, este şi acum o viaţă culturală în acest oraş. Am venit cu atât mai mult cu cât este vorba de Vasile Alecsandri, se împlinesc, foarte important, 200 de ani de la naştere. Sunt foarte bucuros, am o bucurie în plus, ca lector de literatură, de preţuitor al poeziei lui Alecsandri, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului Judeţean. Am stabilit împreună un lucru foarte important, publicarea operei integrale „Alecsandri” în următorii doi ani. Oamenii au fost foarte receptivi şi vom porni la treabă, astfel vom avea toată opera lui Vasile Alecsandri, publicată în această ediţie, la care vor contribui toate institutele Academiei. Am invitat-o şi pe doamna academician Maia Simionescu, care este preşedinte executiv al Fundaţiei Naţionale de Ştiinţă şi Artă. Aşadar, n-am venit cu mâna goală la dumneavoastră, am venit cu o veste bună, frumoasă. Sunt convins că lucrările colocviului care urmează vor aduce informaţii noi despre omul şi scriitorul Vasile Alecsandri şi vă felicit pentru iniţiativă”, a spus asistenţei acad. Eugen Simion.

Reprezentantul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, secretarul de stat Gheorghe Popa, a apreciat iniţiativa Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri” de a-l omagia, sărbători, la împlinirea a 200 de ani de la naştere, chiar dacă nu s-a stabilit definitiv ziua şi anul naşterii marelui poet. „Acesta este destinul marilor personalităţi ale culturii româneşti, este un semn peste timp că nimic nu se pierde, iar noi suntem chemaţi să adăugăm la ceea ce au făcut ei, pentru a ţine trează fiinţa naţională. Într-un an plin de semnificaţii naţionale, anul Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia, în anii care vin, vom vorbi, îl vom omagia pe poetul Vasile Alecsandri, şi în 2019, şi în 2020, şi în 2021, nu ne opreşte nimeni să ne adunăm, ca şi astăzi, pentru a-l sărbători, cu speranţa, chiar cu certitudinea că vom avea pe masă, în librării şi biblioteci opera completă a celui care a fost şi este întemeietor al limbii române”, a încheiat Gheorghe Popa.

În Amfiteatrul „Dumitru Alistar” s-a desăşurat Colocviul Ştiinţific „Alecsandri, băcăuanul”, cu particiaprea unor specialişti de la Arhivele Naţionale Iaşi (Florin Cîntic-director), Muzeul Naţional de Literatură Română Iaşi (Anca Buzea – director adjunct), Institutul de Filologie „A. Philippide” Iaşi (Maricica Munteanu). De interes s-a bucurat şi comunicarea „Casa Alecsandri din Bacău, spre o certitudine”. Au fost, de asemenea prezenţi, ” prof.univ.dr.ing. Carol SCHNAKOVSZKY, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri, Constantin Scripăţ, viceprimar al municipiului Bacău, finanţator al Simpozionului, profesori, artişti plastici, studenţi.

În holul Facultăţii de Litere au fost amenajate o expoziţie de carte şi una de documente în care apare menţiunea „Vasile Alecsandri, n. 14 iunie 1818, Bacău”.

Gheorghe Bălţătescu
Petru Done

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri