vineri, 19 decembrie 2025

S-a redeschis Colegiul „Ferdinand I”

Virusul A (H1N1) a afectat activitatea Colegiului National „Ferdinand I”. A fost prima si, pana in prezent, singura unitate de invatamant din intreg judetul inchisa pentru carantina. De vineri insa, portile colegiului s-au redeschis, iar elevii si-au reluat cursurile. Multi dintre ei sunt insa nemultumiti de faptul ca au fost trimisi acasa fortat si, mai ales, ca vor recupera orele pierdute in timpul vacantelor. „Am inceput orele, dar nu pot sa spun ca ma bucur. A fost o vacanta fortata. Nu ne-am dorit-o noi. Am pierdut foarte mult. Nu mi se pare corect sa recuperam orele in vacanta. Trebuia sa se gaseasca alte solutii”, ne-a spus Alexandra Cretu, eleva clasa a IX-a C, parere impartasita si de alti colegi ai acesteia.

Program bulversat

Pauza de o saptamana a dat peste cap intreaga activitate scolara din colegiu, programul de invatamant, dar si derularea altor manifestari. Vacanta fortata a obligat conducerea liceului sa ia hotararea in ce mod vor fi recuperate orele pierdute si in ce perioada. Mai ales ca de la inchiderea unitatii scolare, Directia de Sanatate Publica a mai confirmat inca patru cazuri de gripa noua. „Consiliul de administratie a propus comitetului profesoral recuperarea orelor in perioada vacantei de iarna, 3 zile, si in cea intersemestriala din ianuarie, celelalte 4 zile. In total am avut 7 cazuri de gripa de tip nou. Patru dintre ele au fost confirmate dupa ce am inchis liceul, motiv pentru care acestea nu au venit inca la scoala pentru ca sunt in tratament la domiciliu”, a explicat prof. Gigliola Ceunas, director CN „Ferdinand I”. Pe toata perioada carantinei, liceul a fost dezinfectat cu substante clorinate. In plus s-a luat masura ca in fiecare dimineata sa se realizeze un triaj epidemiologic sever la intrarea in salile de clasa atat a elevilor, cat si a profesorilor.
[ad#stire] Nu mai au voie sa vina la cursuri elevii care prezinta stari febrile si tuse sau care sunt raciti, tocmai pentru a preveni izbucnirea unei noi epidemii. Si in internatul colegiului au fost probleme: un caz de infectie cu virusul A (H1N1) a fortat inchiderea si izolarea unei camere, in care mai locuiau alti 6 elevi. Si aici s-a realizat dezinfectia necesara, iar in prezent internatul poate fi locuit.



Roxana Neagu



spot_img