Noi avarii in reteaua de termoficare a societatii CET Bacau au lasat in frig sute de elevi si, mai grav, de prichindei in gradinitele si liceele bacauane. De doua zile Gradinita cu Program Prelungit Nr. 29 s-a transformat intr-un adevarat congelator, in alte trei, caloriferele sunt abia dezmortite, iar la Grupul Scolar „Grigore Antipa”, din zona
de sud a orasului, elevii dardaie de frig la ore si stau imbracati ca afara.
Aproape 150 de copii de 4-5 anisori, impreuna cu educatoarele lor ingheata de frig in cladirea Gradinitei cu Program Prelungit 29. Aerul mai este dezmortit doar cu ajutorul unor calorifere electrice, si acestea mutate dintr-o sala in alta, pentru ca instalatia electrica nu face fata consumului prea mare. In zona, o conducta de la CET a cedat. Din nou avarie, din nou e inghetata efectiv activitatea de educatie. O parte dintre parintii prescolarilor au decis sa nu-si mai duca micutii la gradinita, pentru a evita sa-i imbolnaveasca. Altii i-au luat acasa dupa nici trei ore de cursuri. Activitatile educative au fost restranse, copiii sunt imbracati mai gros, stau zgribuliti in patuturi, acoperiti cu pilote groase, iar conducerea unitatii asteapta doar… promisiuni din partea societatii de termoficare.
Joaca sub patura.
Educatie la rece
Intram in gradinita. Aerul rece, mai rece decat cel de afara, se simte inca de la intrare. In fiecare clasa, pe caloriferele electrice sunt puse la incalzit si bidoane cu apa, folosita pentru spalat. La parter, la etaj, in sala de mese, aceeasi situatie. Copii imbracati ca pentru afara, cu mainile sloi de gheata, fara vlaga sa se joace sau ascunsi in patuturi. Unii stau si cu fesuri in cap, altii au vestute groase de cojoc. Se culca imbracati, se cuibaresc timid sub pilote, rad frumos inghetat. „Am vorbit cu cei de la CET. E o avarie in zona. De 2 zile e asa. Ni s-a spus ca suntem prioritate pentru ei. E vorba de copii aici. Noroc de radiatoare, dar nici pe astea nu le putem folosi pe toate odata”, ne-a spus Daniela Juncu, educator-director. Avariile de la CET au afectat si alte gradinite bacauane: 31, 32 sau 23 sunt doar trei dintre acestea. Si aici este frig, iar caloriferele abia s-au dezmortit.
Liceu congelat in intregime
Grupul Scolar „Grigore Antipa” din zona de sud a orasului este si el sub asediul frigului. O conducta sparta intre cantina si camin, remediata cu greu, a congelat salile de curs si camerele din internat. „A fost o avarie, au remediat-o acum (ieri, n.r), dar ne-au spus ca dau caldura numai dimineata pana la ora 13.00. Or, noi avem ore si dupa-amiaza. Si, mai mult, avem caministi. Pe conducta de la CET acum e apa rece. Vom face din nou adrese, vom imparti o patura in plus noaptea in internat”, a dat solutia prof. Mircea Larger, director la Grupul Scolar de Ecologie si Protectia Mediului „Gr. Antipa” Bacau. Patura pusa la dispozitie de conducerea liceului va fi folosita insa multe zile de-acum incolo, iar fierbatoarele vor fi singura solutie si pentru o cana de apa calda in camin.
Promisiuni in prag de iarna
[ad#stire] Sunt promisiuni ca tevile si caloriferele marca CET se vor incalzi totusi. Doar promisiuni! Vestea buna insa nu sterge intrebarea pe care si-o pun parintii, profesorii, elevii si copiii la un loc, condamnati la frig: „Toata vara ce-au facut cei responsabili?”. Si iarna abia ce bate la usa!
Roxana Neagu















