In doua scoli si o gradinita din comuna Letea Veche, elevii invata in frig. Multi parinti au refuzat sa-si mai duca micutii la scoala pentru a nu se imbolnavi. Sursa de incalzire din unitatile de invatamant lipseste cu desavarsire, iar bani pentru o centrala termica nu sunt. Situatia este dramatica. Edilul comunei se declara si el invins. Cele trei unitati scolare au fost cuprinse intr-un amplu program de reabilitare, dar Guvernul, in speta Ministerul Educatiei, nu a mai alocat si fondurile necesare.
aStim de problema de acolo, din Letea Veche. E din primavara. Nu sunt bani, noi ce sa facem? Dar stiti cum e? Ce gospodar intai darama si apoi gandeste de unde face rost de bani?”
Nicu Harasemciuc, inspector scolar adjunct
aSa fie cald. E prea frig. Abia ne descurcam. Copiii nu mai vin la scoala.
Am acum la ore 11 elevi in toata clasa.”
Emil Paduraru,
invatator, fost primar al comunei
La Scoala Letea Veche lucrarile au fost finalizate in proportie de 86 la suta, iar la Scoala Holt, doar 12 la suta. Au mai ramas lucrari neefectuate in valoare de peste 7 miliarde de lei vechi pentru instalare centrala termica, realizare instalatie termica, conectare sursa apa, montare tamplarie termopan (partial), lucrari de finisaj. In afara de finantarea din 2008, de 1 miliard de lei vechi, nu a mai fost aprobata nicio suma pentru continuarea lucrarilor.
Circa 200 de copii prescolari si scolari invata in frig, cu manusile in maini si imbracati ca pentru plecat la munte. Se intampla in comuna Letea Veche, in scoala si gradinita din centrul, dar si in unitatea scolara din satul Holt. O parte dintre parintii elevilor au refuzat sa-si mai trimita copiii la scoala de frica sa nu se imbolnaveasca. Salile de clasa imense s-au transformat acum, cand si frigul de toamna s-a instalat, in adevarate ghetarii. De la cei mici de gradinita, pana la cei de clasa a VIII-a, elevii tremura de frig in banci, au in cap caciuli, nu pot sa scrie. Si profesorii suporta cu greu situatia. „Si noi suntem imbracati ca afara. E frig, foarte frig. Am zis ca la pranz se mai incalzeste, ca respira copiii, dar tot frig e. Copiii mai fac exercitii in timpul orelor, sa-si mai dezghete picioarele si mainile pentru a continua ora de curs”, ne-a declarat prof. Elena Barsa, dirigintele clasei a VII-a A.
Intai s-a daramat
si n-au mai fost bani
pentru lucrare
Amblele scoli, atat cea din centrul comunei, cat si cea din satul Holt, au intrat inca din luna aprilie intr-un amplu program de reabilitare. Finantarea urma sa fie facuta prin Centrul Bugetar de la Ministerul Educatiei. Pentru ca au fost promisiuni, lucrarile au inceput, s-a schimbat acoperisul, s-a schimbat tamplaria la ferestre, s-au daramat sobele din fiecare clasa si copurile de fum, s-a amenajat locul pentru montarea unei centrale, dar banii nu au mai venit. Din cauza nefinalizarii lucrarilor de igienizare interioara si de apa curenta cele doua scoli nu au primit nici autorizatie sanitara. „E frig. Copiii stau imbracati, scriu cu dificultate sau deloc. Am fost prinsi intr-un program amplu, dar lucrarile nu s-au finalizat din lipsa de fonduri. Deja sunt 4 miliarde datorii la contructor pe lucrari efectuate in avans. Banii nu pot fi alocati din alte surse, ci doar de la Ministerul Educatiei, de acolo trebuie sa vina banii”, ne-a spus si prof. Mihaela Stanciu, consilier proiecte si programe scolare in Scoala cu Clasele I-VIII Letea Veche.
Fara solutii
Situatia pare scapata de sub control. S-a luat decizia de a se lucra in doua schimburi in ambele scoli, iar conducerile acestora au comunicat prin numeroase adrese si discutii personale atat Primaria si Consiliul Local Letea Veche, cat si Inspectoratul Scolar Judetean, Institutia Prefectului, Ministerul Educatiei. Ultima adresa a fost chiar in data de 19 octombrie 2009. In zadar insa. „Am facut adrese peste adrese, am cerut ajutor, dar nu am primit decat promisiuni si amanari zilnice. Am daramat prin deviz sobele, cosurile de fum, pentru ca ni s-a promis centrala si calorifere. Am asigurat si stocul de lemne, dar nu am primit bani”, ne-a declarat si Constantin Ghindea, primar Letea Veche.
[ad#stire] La un moment dat s-a luat decizia achizitionarii de calorifere electrice, dar nici aceasta solutia nu s-a dovedit buna intrucat instalatia electrica din cele doua scoli nu ar suporta un astfel de consum. Inspectoratul Scolar ridica si el din umeri si spune sec „nu sunt bani”, iar administratia locala arata ca juridic, finantarea trebuie facuta de la Guvern si oricum, in an de criza, bani nu sunt din bugetul local. Solutii nu sunt, fonduri nu sunt. Explicatii care nu tin de cald copiilor invinetiti de frig in banci.
Roxana Neagu















