duminică, 14 decembrie 2025

VIAȚA E FĂCUTĂ DIN ALEGERI

Viteza de reacție

Să facem un pas în spate, să lărgim perspectiva și să analizăm în profunzime din ce motive se produc evenimentele. În esență, luarea rapidă a deciziilor a fost asociată cu rezultatele bune obținute. De cele mai multe ori au fost chiar excelente în cazul proceselor cu evoluție rapidă.

“Fii rapid atunci când trebuie!” Este abordarea pe care Alexandra ne-o sugerează. Pentru ea, timpul de recunoaștere a momentului definitoriu a fost instinctual. Au fost deajuns doar câteva cuvinte pentru ca viteza decizională să-i fie direct proporțională cu rezultatul obținut. Totul la superlativ! Și nu mă mir, deoarece a fost hotărâtă din prima clipă. “Este ceea ce-mi doresc să se întâmple în viața mea! Eu pot!” Astfel, Alexandra a reușit. Acum este fericită, împlinită și duce o viață sănătoasă. Ce a făcut diferența? Nimic complicat! Este foarte important să recunoști de timpuriu și să anticipezi apariția unui moment definitoriu, deoarece atunci ai toate șansele să reușești. Viteza decizională este definitorie într-o abordare deliberată și o implementare rapidă. Nu mai amâna și nu fii lent! Nu acum! Nu permite gândurilor negative să te distragă sau să-ți submineze progresul. Trenul tău trece doar o dată prin gară! Așadar, trebuie să fii mereu competent și adecvat în tot ceea ce faci. De fiecare dată când înveți ceva nou, a cărui punere în practică îți solicită toată atenția și determinarea, să stabilești niște pași specifici pe care să-i parcurgi cu precizie din ce în ce mai ușor.

Alexandra a ținut cont de faptul că strategia propusă nu era pe termen scurt. A lucrat la ea timp îndelungat și progresele le-a făcut pe parcurs. Până atunci nici nu bănuia ce-și dorește cu adevărat. Ceea ce a constatat în primele zece minute a fost spontan. De fapt, întâlnirea cu specialistul nu fusese pentru ea. Din însoțitor devenise pacient. A înțeles imediat importanța siluetei în întreaga sa viață. De la trupul pe care îl vezi în oglindă, ignorând pentru moment orice imperfecțiune și până la sănătatea pe care o reflectă acesta, nu este decât o apreciere. În timp ce îți dezvolți aprecierea pentru trup, reușești mult mai repede și mult mai ușor să ai grijă de sănătatea ta. Haideți să începem să apreciem cufărul fermecat care se numește trup! “Construiește baza ca să arăți și să te simți mai bine”, este o expresie frecvent întâlnită. Să fii în formă, să fii bine proporționat și sănătos este la îndemâna oricui, atunci când lucrurile se fac în direcția potrivită.



Nutriția celor care doresc să-și dezvolte masa musculară sau a celor slabi care doresc să-și dezvolte masa corporală va avea ca obiectiv aportul de substanțe nutritive adecvate. Acesta va fi obiectivul celor care doresc să-și modeleze anumite segmente sau părți ale corpului. Indiferent de obiectivele urmărite, nutriția trebuie să respecte o serie de reguli. Alimentația trebuie să asigure integral nutrienții în funcție de necesitățile organismului. Masa principală să fie reprezentată de “Marele dejun”(acesta nu trebuie să lipsească niciodată și va fi constituit dintr-o alimentație bogată în proteine, vitamine, minerale, carbohidrați…). Frecvența meselor să fie potrivită, iar cantitatea de alimente consumate la o masă să fie corespunzătoare. Este necesar ca numărul de mese pe zi să fie în funcție de necesități, iar cantitatea de nutrienți să fie optimă pentru consumul energetic curent, astfel încât să nu existe exces care să se transforme în depozit gras. Printr-un consum corespunzător de lichide se va menține hidratarea (nu este indicat consumul de apă carbogazoasă). De asemenea, nu recomand consumul alimentelor rafinate, a zahărului și al alcoolului. De reținut că alcoolul încetinește metabolismul! Vor fi evitate exagerările, indiferent de natura acestora. Cina va fi servită cu cel puțin trei ore înaintea trecerii la starea de somn și va consta într-o masă care să asigure un aport constant și prelungit de aminoacizi.

Un corp sănătos întotdeauna va fi un corp armonios și frumos! Piatra de temelie a construcției musculare este susținută de proteine. Aminoacizii sunt elementele de bază în sinteza acestora. Metabolizarea proteinelor în organism se realizează în funcție de necesități și de procesele biologice care au loc în momentul respectiv. Lipsa unui aminoacid esențial din organism poate produce numeroase disfuncții și nu va permite activitatea eficientă a vitaminelor și mineralelor.

Un excedent de proteine în alimentație, contrar părerilor unor persoane care vor să slăbească, poate duce la transformarea acestora în lipide, adică pot să vă îngrașe. Dintre aminoacizi, am să enumăr câțiva care au un rol mai important pentru buna funcționare a organismului: arginina, glutamina, carnitina și histidina. Arginina contribuie la fortificarea țesutului muscular( mărește forța și rezistența musculară) și la detoxifierea ficatului (contribuie la eliminarea toxinelor din organism). Glutamina îmbunătățește funcțiile creierului și contribuie la confortul psihic. Are efecte protectoare pentru ficat și scade colesterolul. Indispensabilă în desfășurarea proceselor metabolice și în funcționarea normală a inimii, carnitina este cel mai important aminoacid în dezvoltarea musculaturii. Aceasta împiedică acumularea de acid lactic în mușchi, combătând astfel principala cauză a oboselii. Histidina are efecte antiinflamatorii și antioxidante, reducând durerile articulațiilor și efectele negative ale radicalilor liberi.

Este important de știut că folosirea în stare pură a aminoacizilor nu poate avea efecte evidente dacă nu sunt însoțiți și de ceilalți aminoacizi esențiali, precum și de vitamine și minerale. Cu alte cuvinte, alimentația trebuie să fie în cantitate corespunzătoare, să fie complexă și cu valoare nutritivă.

Cantitatea necesară de proteine depinde de mai mulți factori, cum ar fi starea de sănătate, nivelul de solicitare fizică, vârsta, greutatea corporală și poate varia între 0,75 g/kg corp și 2-3 g/kg corp. Pentru activitățile fizice care necesită creșterea în exces a masei musculare, necesarul de proteine crește semnificativ. Datorită structurii și rolurilor diferite pe care le au, proteinele nu pot fi subtituite. Niciodată o proteină nu va putea înlocui o altă proteină! La fel și alimentele: fiecare are o anumită cantitate de calorii și o valoare nutritivă diferită, de care este bine să se țină seama la problemele ponderale, atât în situația în care vrem să mai renunțăm la kilograme, cât și invers, când dorim să mai câștigăm în greutate.

Corpul este o metaforă pentru esența sinelui prin faptul că modul în care îl simțim este deseori similar cu felul în care ne percepem propria esență. Acum gândește-te la corpul magnific pe care îl vezi în oglindă, fără să ignori nicio imperfecțiune. Cuvântul magnific derivă din două rădăcini de origine latină: magnus înseamnă „măreț”; facere înseamnă “a face”. Așadar, cuvântul MAGNIFIC îmbracă exemplar corpul uman! “Făcut cu măreție”, cum spune acum Alexandra. Din dragoste pentru viață, ea vă îndeamnă să apreciați cufărul fermecat care se numește trup.

Nicio persoană, niciun lucru și nicio experiență, indiferent de loc și timp, nu trebuie să-ți tulbure echilibrul interior! Poți gândi, acționa și reuși de fiecare dată când viteza ta de reacție este rapidă!

Carmen Barcan, terapeut



spot_img