luni, 22 decembrie 2025

Cel mai mare proces din administrația băcăuană

Primăria Bacău cere 10 milioane de euro firmelor care au lucrat la Spitalul Municipal

– municipalitatea consideră că trebuie să primească penalități de întârziere, plata costurilor suplimentare pentru remedierea deficiențelor și despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a faptului că lucrarea nu a fost terminată la timp

Probabil este cea mai mare cerere de despăgubiri/pretenții depusă vreodată de o unitate administrativ-teritorială din județ. Municipiul Bacău a solicitat în instanță, anul trecut, consorțiului de firme care a câștigat licitația pentru construirea Spitalului Municipal, circa 45 de milioane de lei, echivalentul a 10 milioane de euro, drept penalități de întârziere și despăgubiri pentru că proiectul medical nu a fost finalizat la termenul prevăzut în contract. Un termen care, inițial, era de doi ani, dar care a fost prelungit de mai multe ori, până s-a făcut aproape un deceniu, fără ca spitalul să mai fie pus în funcțiune.

10 ani de șantier…

Ideea construirii unui spital municipal a apărut în 2006, când municipalitatea a decis să finanțeze această lucrare din fonduri publice. Lucrarea a fost scoasă la licitație, iar câștigătorii reuniți în consorțiul ICCO – Philips – Integrine se angajează să termine lucrările în 760 de zile. Adică 2 ani.

Termenul avea să se dovedească nerealist, astfel că data finalizării lucrărilor se amână de mai multe ori până când, în iunie 2013, după șase ani de muncă fără finalitate, Primăria decide să stabilească drept ultim termen data de 30 iunie 2014.



În tot acest timp, cei 6 ani de lucrări fără finalitate concretă, valoarea contractului a crescut, la rândul ei, de la 125,4 milioane de lei, la 151,7 milioane de lei (prețuri fără TVA).

La trei luni după ce se bate în cuie ultimul termen de finalizare a spitalului, Primăria înștiințează executanții că va calcula penalități aferente lucrărilor nerealizate. Se constată întârzieri față de graficul de execuție, dar și faptul că numărul de muncitori de pe șantier este prea mic față de necesar. Dirigintele de șantier comunică și el că a descoperit erori de proiectare, lipsa detaliilor de execuție, că unele lucrări au fost realizate necorespunzător, toate acestea ducând la mari întârzieri, dar și la o calitate îndoielnică a lucrărilor.

Pe 9 octombrie, liderul consorțiului – firma Integrine – recunoaște majoritatea acestor probleme, dar dă vina pe firmele executante. A două zi i se cere să prezinte un plan de măsuri pentru recuperarea întârzierilor. Firmele constructoare recunosc faptul că din vina lor s-au înregistrat întârzierile și convin să mobilizeze forță de muncă suplimentară pentru a se recupera întârzierile până la data de 15 decembrie 2013, în caz contrar, urmând să se rezilieze contractul.

Noua administrație a preluat spitalul de la constructori

După o lună, dirigintele de șantier constată că nu se poate vorbi de recuperarea întârzierilor, iar municipalitatea solicită, din nou, consorțiului să mobilizeze forță de muncă. Cu două săptămâni înainte de termenul la care trebuiau să se finalizeze lucrările, pe 13 iunie, municipalitatea înștiințează Consorțiul, că dacă nu sunt aduși lucrători suplimentari care să termine spitalul la 30 iunie, se vor percepe penalități. Acestea urmau să se calculeze la 0,1 la sută din valoarea lucrărilor neexecutate pentru fiecare zi de întârziere.

În același timp, au loc negocieri pentru a se pune la punct o modalitate prin care lucrarea să fie finalizată cât mai repede. Trece data de 30 iunie, spitalul nu este gata. După un an se face o expertiză tehnică care este pusă la dispoziția părților în data de 10 iunie 2015 și se semnează un protocol prin care constructorii se angajează să finalizeze lucrările în trei luni.

După trei luni, la 30 septembrie 2015, consorțiul comunică faptul că abia a demarat lucrările. După alte trei luni, la 7 ianuarie 2016, nu se constată nici un progres care să indice că s-ar apropia de finalizare. Peste alte cinci luni, la 13 mai 2016, Primăria comunica notificarea de reziliere a contractului de lucrări la Spitalul Municipal.

Primăria cere să-i fie predat obiectivul de investiții, însă, pe 1 august 2016, când era programată operațiunea, lipsesc reprezentanții a doi dintre membrii consorțiului. Municipalitatea reia corespondența cu aceștia fiind stabilită ca dată pentru transfer ziua de 19 septembrie. În acea zi se agreează un calendar al operațiunilor de predare-primire, însă liderul consorțiului refuză să-l semneze. Timp de o lună se face transferul șantierului, în lipsa reprezentanților liderului Integrine, iar la 28 noiembrie 2016 se semnează procesul-verbal de predare-primire.

Garanția de bună execuție s-a evaporat în timpul fostei administrații PNL, fără ca lucrarea să fie terminată

Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru construcția spitalului avea obligația să mențină o garanție de bună execuție pe toată durata contractului. Însă, la data de 23 decembrie 2013, contul bancar de rețineri, în care se aflau peste 3 milioane de lei (valoarea garanției pentru lucrările de la Spitalul Municipal), a fost închis. Conducerea Primăriei Bacău de la acea dată avea să afle abia peste aproape un an, pe 17 noiembrie 2014, că nu mai e nici un ban în cont și că, pe cale de consecință, garanția de bună execuție s-a…evaporat.

Ministrul Sănătății:

„Nu văd cum aparatura mai poate fi utilizată. Se știe că aparatele medicale se uzează moral foarte repede.”

Săptămâna trecută, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a vizitat Bacăul ținând morțiș să vadă, la fața locului, stadiul lucrărilor de la Spitalul Municipal, precum și implicațiile proiectului de funcționare complementară a acestuia cu Spitalul Județean de Urgență. La aflarea veștii că unele echipamente și aparate medicale de la spital au până la 10 ani vechime, ministrul s-a întrebat retoric dacă au existat și alte interese pentru ca achiziția să se facă la acea dată.

„Sunt foarte surprinsă, că pentru acest spital municipal s-a achiziționat deja și aparatură medicală, de când a început construcția clădirii. Ceea ce nu înțeleg. A avut cineva vreun interes? E strigător la cer! Se știe că aparatele medicale se uzează moral foarte repede. Nu văd cum această aparatură mai poate fi utilizată cu succes într-un spital. Sunt unele aparate care, așa cum prevede legea, nici nu pot intra în contract cu Casa de Sănătate astfel încât spitalul să primească și bani pe acel serviciu medical, pentru că aparatele au o vechime mai mare de cinci ani”, a declarat ministrul Sorina Pintea.

Aparatele și echipamentele medicale de la Spitalul Municipal au costat aproximativ 55 milioane lei, fiind achiziționate în urmă cu mai mulți ani, parte dintre ele odată cu începerea lucrărilor la spital.

Ce solicită Primăria Bacău în instanță?

Municipalitatea băcăuană solicită instanței să constate, în primul rând, rezilierea, începând cu data de 16 iunie 2016, a contractului semnat în 2007 pentru execuția lucrărilor la spital și să oblige firmele asociate în consorțiul care s-a angajat să construiască obiectivul la plata a 39,79 milioane de lei pentru întârzierile repetate în executarea obligațiilor contractuale. De asemenea, se mai cere instanței să oblige firmele respective să suporte costurile lucrărilor rămase de executat, plata unor dobânzi ca urmare a faptului că garanția de bună execuție a fost retrasă înainte de finalizarea contractului, precum și plata unor prejudicii ca urmare a nefinalizării lucrărilor la termenul stabilit
.
Alte 4,45 de milioane de lei sunt cerute pentru remedierea deficiențelor constatate la proiect și la executarea unor lucrări (apreciate ca neconforme). Tribunalul mai este chemat să oblige firmele executante la plata sumei de 517.798 de lei – cheltuieli angajate de Primărie ca urmare a preluării obiectivului de investiții (expertiză tehnică, consultanță, pază, etc.).

Ce a făcut administrația Necula după rezilierea contractului

mai 2017 – încheierea protocolului CL – CJ pentru elaborarea proiectului de funcționare complementară a celor două spitale – Spitalul Județean de Urgență și Spitalul Municipal – sub umbrela unui viitor spital unic, Spitalul „Sf. Maria” Bacău.
vara 2017 – inițierea unei acțiuni în instanță prin care Primăria cere peste 39,79 milioane lei de la asocierea de firme care a lucrat la șantierul Spitalului Municipal, cu titlul de prejudiciu pentru neexecutarea lucrărilor conform contractului.

toamna 2017 – recepționarea studiului privind funcționarea complementară a celor două spitale, document realizat de Școala Națională de Management Sanitar.

2018 – actualizarea proiectului Spitalului Municipal, de către firma de arhitectură ce a realizat proiectul inițial, în acord cu studiul elaborat de Școala Națională de Management Sanitar. Obținerea avizelor din partea instituțiilor de resort, precum și de la Ministerul Sănătății.

„Vom fi cei care vom da sens acestei investiții mari, costisitoare, pentru că cei de la PNL au avut în cap doar interese meschine și promisiuni electorale legate de acest proiect. Nu au făcut nimic pentru sănătatea băcăuanilor. Și-au văzut sacii în căruță, anumite obiective atinse, după care au lăsat în urmă un șantier al nimănui. La acest moment, proiectul mai are nevoie doar de avizul Ministerului Sănătății, urmând ca restul de lucrări rămas de executat la Spitalul Municipal să fie scos la licitație. Odată cu finalizarea lucrărilor vom putea vorbi de o singură structură spitalicească – Spitalul de Urgență «Sf. Maria» Bacău, rezultată din fuzionarea Spitalului Județean de Urgență cu cel Municipal.”
Cosmin Necula, primarul Bacăului



spot_img