La nici un oficiu apartinand Directiei de Finante Publice nu s-a lucrat cu publicul. „Conform programului stabilit astazi, avem o greva de solidaritate de o zi. Nu se lucreaza cu publicul in tot judetul Bacau, dar nici in unitatile fiscale subordonate. Revendicarile sunt comune tuturor federatiilor ce apartin Aliantei Bugetarilor. Miercuri, vom participa la pichetarea Guvernului. Miercuri, de altfel, este sarbatorita Ziua Internationala a Muncii Decente, iar noi consideram ca munca decenta trebuie retribuita decent”, a declarat Iulian Cerbu, presedintele sindicatului salariatilor Directiei Generale a Finantelor Publice Bacau.
La polul opus, politistii nu au intrerupt lucrul, dar au purtat banderole albe in semn de protest. „Politistii fac ce au facut intotdeauna: vor munci. Dar, vor fi alaturi si de colegii de la alte sindicate prin folosirea acestei banderole albe pe bratul stang, ca respect fata de cei care sunt acum in strada”, a declarat Marian Pavel, presedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual din MAI, filiala Bacau. Sindicalistii sunt decisi sa respecte calendarul protestelor. Miercuri, 7 octombrie, acestia vor picheta sediul Guvernului, intr-un miting considerat cel mai de amploare de la revolutia din 1989 incoace.















