29 martie 2024
ActualitateBacăuFest - Monodrame. Misterul din „Cutia neagră” a fost dezlegat!

BacăuFest – Monodrame. Misterul din „Cutia neagră” a fost dezlegat!

Ziua a doua a „BacăuFest – Monodrame”, luni, 16 aprilie, a fost dedicată unei întâlniri, puse sub semnul „Cartea de teatru – Cartea despre teatru”, la care au participat dramaturgi, regizori, critici de teatru, editori, actori, directori de teatre. Argumentul a aparţinut directorului Teatrului „Bacovia”, Eliza Noemi Judeu: „Ne-am propus ca publicul să se obişnuiască, să înţeleagă cartea de teatru. Sunt oameni pe planeta asta care scriu despre actori, regizori, scenografi etc, despre această lume a teatrului.

În acest fel ei rămân în istorie, de aceea cred că trebuie să le fim recunoscători.” Prima care a intrat în „scenă” a fost Carmen Mihalache, critic de teatru, director de revistă, autoarea cărţii „Teatrul la filtru”, în care se regăsesc cronicile spectacolelor din cei 10 ani ai „Galei Star”, cât şi de la alte piese puse în scenă de teatre din ţară. Rolul de a prezenta cartea i-a revenit Violetei Savu, redactor al revistei „Ateneu”, care a punctat etapele de documentare, structura cărţii, modul de abordare al criticului, accentuând rolul constructiv al cronicilor scrise cu profesionalism, talent şi sensibilitate.

„Fin cunoscător al artei actoriceşti, al travaliului actorului în luptă cu textul, cu personajul interpretat, cu regizorul şi cu el însuşi, Carmen Mihalache devine partener în procesul creativ, nu doar un observator rece şi distant. «Teatrul la filtru» este nu doar o oglindă a întregii echipe care ridică o piesă la nivel de spectacol, ci, mai ales şi în primul rând, o carte de suflet, scrisă cu sensibilitate şi talent.”



Ştefan Oprea, critic de teatru, coordonatorul Secţiei Teatru a Editurii „Junimea”, care a girat apariţia cărţii, a scos în evidenţă faptul că este un moment bun pentru cartea de teatru, aspect sesizat şi de Traian Apetrei, director al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani. A venit rândul Editurii „Nemira”, care şi-a prezentat colecţia specializată „Yorick”, dedicată cărţii de teatru, traducerilor din autori celebri, o incursiune în activitatea de 10 ani de când a apărut această colecţie a făcut Monica Andronescu, critic de teatru. Intervenţii interesante pe aceeaşi temă au mai avut Liviu Dospinescu, profesor asociat al Universităţii Laval (Canada), membru al juriului, Mihai Ignat, dramaturg, autor al unei interesante cărţi „Ei sunt printre noi”, prezentând publicului şi cartea „Ce doreşte domnul?”, de Pascal Bruckner, tradusă de Doru Mareş, critic de teatru (Bacău).

Au mai participat la întâlnirea cu cartea de teatru Coca Bloos, actriţă, membră a juriului, Ilir Dragovoja (Albania), invitat special al Elizei Noemi Judeu, actori (doar trei) ai teatrului gazdă. Finalul a aparţinut cunoscutului critic de teatru Ion Parhon (Bucureşti), care, cu experienţa, inteligenţa şi deschiderea către o critică modernă, constructivă, a sesizat un aspect inedit al locului întâlnirii: „M-a surprins sala, cu draperiile ei negre, neînţelegând semnificaţia.

Acum, după ce am asistat la această interesantă şi utilă întâlnire cu această axă – dramaturg, regizor, actor, critic de teatru, am realizat că ne aflăm într-o „cutie neagră” (aluzie la cutiile negre ale avioanelor- s.n-), din care/de la care am aflat adevărul din teatru. Am intrat cu îndoieli, plec cu certitudini: teatrul trece dincolo de speranţă”, a fost ca o concluzie finală întâlnirea prietenească, frumoasă, decentă, inteligentă, moderată de Doru Mareş, secretar literar al Teatrului „Bacovia”.
* * *
Programul de astăzi al Festivalului: ora 11.00, GIO PUB – „Eu îl rog pe Dumnezeu unele lucruri”, spectacol lectură, după textul cu acelaşi nume de Tincuţa Horonceanu-Bernevic; ora 15.00 – Ateliere; ora 16.30 – Sala “Petru Valter”: concurs – Alexandra Cheroiu – “Psihoză 4.48 Am”, proiect independent, Cluj; 18.30: concurs – Sebastian Lupu – „Groparul”, Teatrul Art Emotion, Oradea; 20.30 – Sala Mare – Marius Manole şi Şerban Pavlu, în „Demnitate”, Teatrul Avangardia, Bucureşti.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri