30 aprilie 2024
SportNem tudom Romanul

Fotbal/ Liga a III-a

Nem tudom Romanul

Într-un meci în care oaspeții de la CSM Roman au jucat de parcă erau înfrățiți cu Csikszereda Miercurea Ciuc, Aerostar Bacău s-a impus cu 4-2, consolidându-și locul 1

A fost greu! Mai greu chiar decât se preconiza. Dar cu cât este mai greu, cu atât e mai frumos. Și ce victorie frumoasă a reușit Aerostarul vineri, contra Romanului, în uvertura etapei a 22-a din Liga a III-a! O victorie cu 4-2 care-i menține pe băcăuani pe primul loc în Seria I, la șase puncte de Oțelul și de Csikszereda (ciucanii au însă un meci în minus), cu doar o săptămână înaintea marii confruntări directe la Miercurea-Ciuc.

CSM Roman a venit la Bacău cu cuțitul între dinți. Și cu forinții gata să-i intre în cont. Iar operațiunea bancară nu părea doar o fantezie a tribunei. În min. 2 era deja 0-1. Servit în adânciume, Florian nu l-a iertat pe Potcoavă. Aerostarul a egalat după doar patru minute, prin lovitura de cap a căpitanului Vasilică Mihăeș, care a taxat și ieșirea, dar și talia portarului Băiceanu. Numai că Romanul a revenit la conducere. De data aceasta prin Juncănaru, autorul unui superb șut cu ristul exterior în vinclu de la 16 metri lateral dreapta. Meritul echipei lui Cristi Popovici a fost că nu a acuzat șocul. Și că nu și-a pierdut capul. Beneficiind de cel mai tare atac al Seriei I, „aviatorii” și-au reluat ofensiva.



Iar insistența le-a fost premiată, Vraciu egalând în min. 23, atunci când a reluat cu capul în plasă centrarea lui Ardei. Romașcanii au fost la câțiva centimetri de a înscrie pentru 2-3, M. Popa țintind transversala cu un șut-centrare din afara careului, dar și gazdele puteau încheia repriza în avantaj, Băiceanu intervenind magistral la șuturile expediate din poziție de „unu la unu” de Fl. Istrate (’26) și Vraciu (’33).

În partea secundă, Aerostar a demonstrat că nu este întâmplător pe primul loc. Ocaziile lui Hurdubei din minutele 50 și 51 au anunțat golul de 3-2. Gol care a căzut în min. 55. Autor? Evident, Vraciu. Golgheterul campionatului a pus din nou capul la centrarea trimisă de Istrate și prelungită de Hurdubei, aducându-și, pentru prima oară, echipa în avantaj. Scorul final a fost parafat în min. 58 de reușita de finețe a lui Căinari, care l-a executat pe Băiceanu cu o „scăriță”, ce permite Aerostarului să mai urce o treaptă în drumul spre Liga a II-a. Iar runda viitoare așteptăm pasul decisiv către promovare. La Miercurea -Ciuc, pe terenul Csikszeredei!

Aerostar: Potcoavă- B. Ardei (’77 Honea), Mihăeș, Masella, Mihălăchioae- Roșca, Chirilă, Fl. Istrate (’74 Ichim), Căinari (’63 A. Pavel)- Vraciu, Hurdubei (’86 Sahru).

Rezultatele etapei a 22-a

Aerostar Bacău- CSM Roman 4-2, AFC Odorheiu-Secuiesc -CSM Pașcani 1-0, CSM Focșani 2007- Sănătatea Darabani 2-0, AFC Hărman- KSE Târgu-Secuiesc 4-3, Sporting Liești- Olimpic Cetate Râșnov 0-1. Metalosport Galați- Bucovina Rădăuți 0-3 la masa verde (Metalosport a fost exclusă din campionat) și SC Oțelul Galați- Avântul Valea Mărului 3-0 la masa verde (Avântul s-a retras la finalul turului). Csikszereda Miercurea-Ciuc a stat.

Clasament Seria I

1. Aerostar Bacău 21 16 4 1 63-15 52p.
2. SC Oțelul Galați 21 13 7 1 41-10 46p.
3. Csikszereda 20 14 4 2 49-20 46p.
4. CSM Roman 20 11 4 5 45-26 37p.
5. Sporting Liești 21 11 4 6 39-20 27p.
6. Cetate Rășnov 21 10 6 5 35-19 36p.
7. AFC Hărman 21 10 3 8 37-18 33p.
8. Bucov. Rădăuți 20 9 4 7 25-17 31p.
9. CSM Focșani 21 7 8 6 35-25 29p.
10. KSE T. Secuiesc 20 7 5 8 49-36 26p.
11. AFC Odorhei 21 7 1 13 31-41 22p.
12. Sănăt. Darabani 20 5 4 11 29-41 19p.
13. CSM Pașcani 20 4 1 15 21-50 13p.
14. Av. V. Mărului 20 2 1 17 26-58 7p.
15. Metalosport Gl. 21 0 0 21 2-136 -12p.

Și acum, derby-ul!

Programul etapei viitoare (21 aprilie, ora 17.00): Csikszereda Miercurea-Ciuc- Aerostar Bacău, CSM Roman- AFC Hărman, KSE Târgu-Secuiesc- SC Oțelul Galați, CSM Pașcani- CSM Focșani 2007, Sănătatea Darabani- Bucovina Rădăuți. Sporting Liești- Metalosport Galați 3-0 la masa verde, Avântul Valea Mărului- AFC Odoreheiu Secuiesc 0-3 la masa verde.
Olimpic Cetate Râșnov stă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri