Au facut Craciunul la spital. Sute de bacauani au apelat la ajutorul cadrelor medicale de la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau in perioada sarbatorilor. Unii au ajuns pe mainile medicilor dupa ce au baut peste masura si s-au luat la bataie, iar altii au lasat deoparte tratamentul si regimul alimentar si s-au pus pe mancat.
Sarbatori de iarna pe patul de spital. Asa au petrecut aproape 600 de bacauani care au ignorat sfaturile medicilor de a nu consuma bucate traditionale in exces, alcool sau sa nu-si neglijeze boala de care sufera. Toate aceste recomandari au trecut pe locul doi in fata carnatilor, sarmalelor sau a paharelor cu vin. Multi dintre ei au baut insa peste masura si de aici pana la bataie nu a mai fost decat un pas. Specialistii spun ca o buna parte dintre cei care au trecut pe la spital au fost victime ale agresiunilor iscate pe fondul consumului de bauturi alcoolice. "In perioada sarbatorilor de Craciun, la Unitatea de Primiri Urgente s-au prezentat 597 de persoane. Majoritatea au fost agresati, secondati de cei care sufereau de boli cronice si care s-au prezentat pentru acutizarea afectiunilor de fond. Aceste acutizari s-au datorat fie consumului de alcool sau de alimente, fie ca au neglijat sa-si ia tratamentul de baza", a declarat asistent Geanina Pricopi, directorul de ingrijiri al SJU Bacau. Specialistii de la Spitalul Judetean mai spun ca au fost multi pacienti care au recunoscut ca desi se simteau rau de cateva zile au amanat prezentarea la medic pe motiv ca au vrut sa petreaca Craciunul acasa, in familie. Si cum medicul de familie nu era la cabinet, singura solutie a ramas spitalul. Cea mai aglomerata zi a fost cea de 26 decembrie cand in numai trei ceasuri la Unitatea de Primiri Urgente s-au prezentat peste 80 de persoane care au inceput sa se simta rau dupa ce au mancat produse interzise pentru boala de care sufereau ori au mancat prea mult dupa un post indelungat. Asa cum era de asteptat, majoritatea pacientilor au fost persoane trecute de 60 de ani.
Geta Panaite















