16 aprilie 2024
ContrasensLăsați orice speranță...

Lăsați orice speranță…

„Ia uite ce sondaj haios și drăguț! Hai să-l completez, să văd cine e sufletul meu pereche, cu ce zodie mă înțeleg sau ce am fost într-o viață anterioară!” Și îl completați fără să vă dați seama că în felul acesta ați livrat unei companii secretele dvs.

Ei, veți spune, ce mare secrete le-am spus dacă am completat un chestionar de pe Facebook?! Păi, aș zice, destul de multe. Chiar dacă „sondajul” avea doar câteva întrebări, este foarte posibil să vă fi dat acordul ca aplicația respectivă să aibă acces la contul dvs. Și acolo va vedea la ce dați „like”, ce informații vă displac, ce cauze urmăriți și așa mai departe.

Ei, mare brânză, ce poate face o firmă cu datele acestea care sunt oricum publice?! Păi, pe scurt, vă poate manipula. Vă poate bombarda cu informații astfel încât să vă determine să faceți sau să nu faceți un lucru.

Dacă a descoperit că dați „share” rapid la postări, vă va transforma în nod de comunicații, livrându-vă postări pe care veți fi tentat să le redistribuiți, chiar dacă sunt false.

Dacă nu credeți, urmăriți scandalul din aceste zile cu Cambridge Analytica, firma care a analizat profilurile a milioane de utilizatori FB în campania electorală din SUA cu scopul de a-i convinge să voteze cu Trump.

Dar povestea asta e abia un minuscul vârf al aisbergului. Cambridge Analytica s-a desprins dintr-un grup de firme care avea contracte militare.

Ce făceau omuleții? Creau algoritmii care analizau vulnerabilităţile mentale ale oamenilor şi apoi creau modele de răspândire a informaţiilor pe diverse canale online. Practic, bombardau o persoană cu informații convergente, astfel încât să-i formeze o opinie care să determine o anumită acțiune. În cazul din America, să-l voteze pe Trump.

În cazurile de la noi, de anul trecut, să iasă în stradă, „pentru Justiție”. Sau credeați că noi am fi imuni la așa ceva?! Să încheiem cu două informații din aceeași zonă.

Browserul Tor, cel despre care se spunea că asigura anonimatul complet al utilizatorului și care era folosit pentru tranzacții dubioase în Dark Web, s-a dovedit a fi un proiect guvernamental american, FBI și Departamentul de Justiție fiind beneficiarii informațiilor colectate.

Iar Eduard Sowden tocmai a anunțat că urmărirea criptomonedelor este prioritatea numărul 1 a NSA, agenția încercând să spargă criptarea pentru a afla traseul banilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri