Doi bacauani au ajuns in stare grava la Spitalul Judetean de Urgenta, iar sansele lor de supravietuire si recuperare sunt sub semnul intrebarii. Unul dintre ei, de 44 de ani, a fost adus cu ambulanta duminica seara si diagnosticat cu coma de gradul II. „Are un traumatism cranian, a fost internat la Neurochirurgie, iar medicii sunt rezervati in privinta evolutiei sale, ne-a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvant al SJU. A fost, probabil, victima unei agresiuni.” De altfel, si in privinta celuilalt pacient medicii au acelasi pronostic rezervat, deoarece a ajuns la spital la 12 ore dupa ce a fost lovit de cal. Barbatul de 76 de ani, din Filipesti, are trei coaste rupte. Faptul ca nu a primit imediat ingrijiri medicale i-a agravat starea. In weekend-ul trecut, la Unitatea de Primire Urgente a SJU s-au inregistrat 453 de pacienti. Personalul medical a observat in ultima vreme o crestere a numarului de pacienti aflati in stare de ebrietate. (D. Mincu)















