marți, 23 decembrie 2025

Caz nemaiintalnit: Un copil de numai 4 ani a intrat in coma alcoolica

Un copil de numai patru ani a fost internat in spital, in coma, dupa ce a baut vin. Parintii au fost plecati cu vitele la camp, iar baietelul a fost lasat in grija fratelui mai mare, de 10 ani. Copiii au "degustat" dintr-o sticla cu vin pe care au gasit-o prin casa.

Duminica seara medicii de garda din Spitalul de Pediatrie s-au confruntat cu un caz mai putin obisnuit. Un copil de numai patru ani, din satul Brad, comuna Negri, a fost transportat de urgenta la spital cu ambulanta in jurul orei 22.00, pentru ca se afla in coma alcoolica. "Noi am primit un apel de la serviciul de urgenta 112, prin care eram anuntati despre un copil aflat in coma ca urmare a ingestiei voluntare de alcool, ne-a spus dr. George Camber, medic specialist, Serviciul Judetean de Ambulanta. Ajunsi la fata locului, i-am acordat primul ajutor si apoi l-am transportat la spital pentru supraveghere si tratament." Pe timpul zilei, baietelul a fost lasat in grija fratelui mai mare, in varsta de 10 ani, si a altuia mai mic decat acesta. Parintii au plecat cu vitele la pascut si copiii au profitat de lipsa lor. Au gasit prin casa o sticla cu vin si au baut din ea.

La prima incercare

Seara, cand s-au intors acasa, parintii l-au gasit inconstient pe cel mic si au chemat imediat ambulanta. "Din spusele mamei copilul a baut doar un pahar, dar pentru ca este destul de mic, se afla in coma de gradul unu, a spus, duminica seara, dr. Aurelia Taga, managerul Spitalului de Pediatrie. De la cei de pe ambulanta am inteles ca, pe drum, a vomat, asa ca nu mai este nevoie de spalaturi gastrice. Ca urmare, va fi pus la perfuzie si monitorizat." Mama baietelului l-a insotit la spital si a ramas aici pana a doua zi. Ea sustine ca este prima data cand copiii ei consuma bauturi alcoolice. Cazul a intrat si in atentia Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Dar copilul nu va fi luat din mijlocul familiei.



"A fost un accident!"

"Noi nu am preluat copilul si nici nu il vom prelua, arata Alina Iftode, purtator de cuvant al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. Nu e cazul. Copilul a baut doua guri de vin si, fiind de varsta foarte mica, i s-a facut rau. Acum se afla in camera de joaca a spitalului." Alina Iftode arata ca mama baietelului a dormit pe bancile din fata Spilatului de Pediatrie, deoarece nu a avut bani sa plece la Negri si sa se intoarca sa-l ia. "Mai are acasa doi copii mai mari si nu au existat probleme pana acum, arata purtatorul de cuvant al DGASPC Bacau. A fost un accident. In mod cert, autoritatile locale vor monitoriza cazul pentru ca situatia sa nu se repete." Din fericire, in urma tratamentului intensiv la care a fost supus in spital, copilul si-a revenit. El a si fost externat.
Elena Tintaru
Silvia Patrascanu



spot_img