20 aprilie 2024
ContrasensCât mai valorează o viață?

Cât mai valorează o viață?

În ultimele șapte zile, în județul Bacău s-au produs patru crime. Patru persoane au murit fără nici o vină pentru că unora li s-a pus pata și au văzut negru în fața ochilor.

Două femei și doi bărbați au murit pentru că societatea românească se află într-o criză profundă. Unii o să dea vina pe autorități, pe polițiști, pe primari sau mai știu eu pe cine. Că ar fi trebuit să fie cu ochii pe criminali, că erau semne și așa mai departe.

Mă scuzați, dar la câte semne manifestă cetățenii țării, ar trebui pus cât un polițist în spatele fiecăruia ca nu cumva să omoare pe cineva atunci când clachează. Suntem o națiune profund bolnavă dar nu vrem să recunoaștem acest lucru. Ne hrănim cu suferințele celorlalți, suferințe existente sau imaginare, ne face plăcere să ne gândim ce le-am face unora sau altora despre care alții spun că merită să și-o ia.

Suntem bombardați cu acuzații, cu informații, cu știri apocaliptice, în fiecare zi aflăm că un asteroid se îndreaptă spre Pământ, că unul sau altul ar fi făcut sau nu a făcut ceva. E foarte ușor, astăzi, să o iei razna și, mai ales, să proiectezi asupra altora propriile fantasme. Să decizi că de vină pentru eșecurile tale nu ești tu, ci alții, vecinul, polițistul, un trecător pe care-l vezi prima dată. Mai ales dacă te lași influențat de substanțe cu efect psihoactiv. De droguri sau de băutură. Întrebarea care se pune este: puteau fi evitate cele patru crime? Eu cred că da. Dar nu de către autorități, ci de oamenii obișnuiți, martori intâmplatori ai faptelor.

Dacă persoana care a văzut că adolescentul de 16 ani care o bătea pe femeie ar fi intervenit mai ferm și ar fi adăpostit-o pe victima. Dacă cel care l-a încuiat pe tânărul acuzat că a ucis-o pe femeia din Onești l-ar fi ținut sub supraveghere sau ar fi chemat o ambulanță când a văzut cum se comportă. Dacă, dacă, dacă…

E timpul să conștientizăm că nu putem lasă totul la mâna autorităților și noi să ne spălăm pe mâini că nu e treaba noastră. Societatea trebuie să învețe să acționeze și să reacționeze.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri