CSM Târgoviște se dovedește o „bestie neagră” pentru Știința Bacău în 2018. Iar Milagros Collar, un adevărat „bau-bau”. După înfrângerea internă survenită în tie-break, luna trecută, în sezonul regulat, Știința a înregistrat un nou eșec în față dâmbovițencelor. Tot acasă, dar în play-off. Iar, de data aceasta, la scor de trei puncte: 1-3.
Și atunci, însă, ca și acum, jucătoarea nr. 1 a oaspetelor a fost Milagros Collar. Spanioloaica nu a iertat nimic. Atunci a făcut 35 de puncte, acum 28, cu un procentaj demn de tot respectul: 67%. La fel de adevărat, este, însă, că sâmbătă, Știința s-a apropiat de așteptările suporterilor vreme de numai un set (al doilea) și un pic (începutul celui de-al treilea, când a condus cu 9-4). În rest, studentele au lăsat impresia că înoată pe uscat. Fără antidot la „bombele” lui Collar, apărarea băcăuană a fost surprinsă în egală măsură și de atacurile liftate efectuate de echipa din Târgoviște.
Antrenorul Florin Grapă a efectuat mai multe modificări (setul doi s-a câștigat cu o formulă inedită: Kapelovies, Lupa, I. Radu, Djuric, Faleș, Rogojinaru, Ciucu), însă marile probleme (în frunte cu lipsa de eficiență a block-ului) nu au putut fi rezolvate pe de-a-ntregul. Exceptând libero-ul Alexandra Ciucu (care a înlocuit-o cu succes pe Albu, a cărei prestație a fost condiționată de probleme de ordin medical) și, pe alocuri, Georgiana Faleș, Știința nu a fost…Știința. De partea cealaltă, chiar și cu improvizații în zona de centru, CSM Târgoviște a venit cu lecția bine învățată. A demonstrat-o cu precădere în setul al treilea, când a egalat la 9 după ce a fost condusă cu 4-9, sfârșind prin a se desprinde de la 21-21 la 25-22. Știința rămâne pe locul 3, dar trebuie să lupte cu dinții și cu unghiile pentru a rămâne pe podium. Urmează deplasarea de la Timișoara, după care la Bacău va veni lidera și, probabil, viitoarea campioană, CSM București.
Știința: Ciocian 2 puncte (Kapelovies 2p.), Cazacu 2p., (I. Radu 9p.), Lupa 6p., Djuric 5p. (Sipoș), Faleș 12p., Rogojinaru 11p. (Filipaș 3p.), Albu- libero (Ciucu- libero).
CSM Târgoviște: Calotă 3p. (Smith), Fairs 14p., Sousa Ziegler 17p., Otasevic 8p., Marciu 2p. (Trică 4p.), Collar 28p. (Roșca 3p.), Durr- libero.
Celelalte rezultate: CSM București- CSM Lugoj 3-1, Alba Blaj – Agroland Timișoara 3-1. Meci în devans: CSM Lugoj- CSM București 0-3 (jucat vineri, la București)
Clasament 1-6
1. CSM București 20 19 1 59-9 57p.
2. Volei Alba Blaj 19 16 3 50-12 48p.
3. Știința Bacău 19 13 6 44-21 41p.
4. CSM Târgoviște 19 14 5 46-26 39p.
5. Agroland Timiș 19 12 7 39-31 35p.
6. CSM Lugoj 20 6 14 26-45 19p.
Etapa viitoare (10 martie): CSM Lugoj- CSM Târgoviște, Agroland Timișoara- Știința Bacău, CSM Bucuresti- Alba Blaj (9 martie, ora 19.30, Digisport).
Grapă: „Ne-a lipsit încrederea”
Antrenorul Științei, Florin Grapă a pus înfrângerea din prima etapă a play-off-ului pe lipsa de încredere: „Cred că fetelor le-a fost un pic teamă de acest joc. Am fost fără vlagă și fără încredere. Ele au jucătoare mai tehnice și, din punctul meu de vedere, Collar ne-a bătut singură. Ne așteaptă meciuri grele, la Timișoara, iar apoi acasă, cu CSM București, dar să nu vă surprindă dacă vom bate CSM-ul”.















