Un nou caz de gripa de tip nou A(H1N1) a pus pe jar autoritatile sanitare. Bolnava s-a intors din Marea Britanie si s-a dus direct la Contagioase. Astazi este asteptat rezultatul analizelor efectuate la Institutul „Cantacuzino”. Directia de Sanatate Publica nu a primit inca nicio doza de vaccin impotriva noii gripe. Singura arma de aparare impotriva virusului A(H1N1) ramane igiena.
„O pacienta s-a prezentat ieri la Spitalul Judetean de Urgenta, cu simptome specifice noii gripe: febra, dureri de cap, tuse, ne-a declarat dr. Marin Bustuc, director coordonator adjunct al Directiei de Sanatate Publica. I s-au recoltat probe biologie si au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Bucuresti”. Diagnosticul a fost influentat si de faptul ca bolnava se intorsese recent dintr-o calatorie in Marea Britanie. Astazi, DSP ar trebui sa primeasca de la Bucuresti rezultatul analizelor in acest caz. De la aparitia gripei de tip nou, in judetul Bacau au fost diagnosticate 6 cazuri de imbolnavire. In urma investigatiilor de laborator, 2 au fost confirmate.
Igiena e la putere
Vaccinul impotriva gripei de tip nou nu va fi disponibil nici in luna noiembrie.Conducerea DSP ne-a declarat ca Ministerul Sanatatii va distribui dozele in teritoriu cel mai devreme la inceputul lunii decembrie. Pana atunci, bacauanii pot lupta cu gripa provocata de virusul A(H1N1) doar respectand regulile de igiena. „Credem ca respectarea normelor de prevenire a imbolnavirii este foarte importanta, a precizat dr. Bustuc. Printre acestea, spalarea frecventa a mainilor, utilizarea batistelor de unica folosinta atunci cand tusim sau stranutam, evitarea aglomeratiilor”. Dupa 15 septembrie, in alte judete si in Capitala au aparuta cazuri de imbolnavire in colectivitatile scolare. In Bacau nu s-au semnalat imbolnaviri printre elevi sau cadre didactice. Triajul epidemiologic zilnic ramane obligatoriu. Cazurile de afectiuni respiratorii vor fi izolate la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie.
Vaccinarea nu este obligatorie
[ad#stire] Medicii infectionisti considera ca vaccinarea si toate masurile de preventie stabilite de catre Ministerul Sanatatii sunt deosebit de importante pentru prevenirea imbolnavirilor. Dar, chiar daca vaccinul impotriva gripei porcine va fi gratuit, este de asteptat sa fie si cazuri de refuz. aCa orice vaccin, nu este obligatoriu, ne-a spus dr. Valerica Ciobanu, medic infectionist, directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta. Exista riscul sa dea reactii persoanelor alergice la proteinele animale, respectiv la ou. Reactiile pot fi severe, cu urticarie sau chiar soc alergic, ori mai usoare, cu roseata, durere, frisoane si stare usor alterata, ca la orice vaccin antigripal.” Dar in cazul vaccinarii impotriva gripei porcine medicii infectionisti sunt unanim de acord ca trebuie instituite reguli mult mai ferme in ce priveste acceptul sau refuzul populatiei. Ei opineaza ca in ambele situatii trebuie luata semnatura pacientului, dar nu inainte de a i se explica de ce este important sa se vaccineze. aSi pentru a evita riscul unei reactii severe, cel care administreaza vaccinul trebuie neaparat sa stie dinainte daca pacientul respectiv este alergic la proteine animale”, a conchis dr. Valerica Ciobanu.
Elena Tintaru
Doina Mincu















