Dupa ce au asteptat luni de zile rectificarea de buget si s-au incarcat de datorii, spitalele au primit atat cat sa nu moara. Stocul de medicamente este la alimita de avarie”. In vreme de criza ies in avantaj spitalele care fac servicii medicale mai putine.
In momentul de fata, Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) se inregistreaza cu servicii efectuate in plus fata de cele trecute in contractul cu Casa de Sanatate in valoare de 12 milioane lei. Suma reprezinta cazuri rezolvate, peste valoarea de contract, si un indice de complexitate a acestora mai mare. Conducerea spitalului este sceptica in ce priveste decontarea celor 12 milioane lei. Deocamdata, unitatea medicala a obtinut de la Casa de Sanatate ceva mai multi bani pentru luna octombrie, dar nici acestia nu-i ajung sa acopere toate nevoile. aPe octombrie avem 6.700.000 lei, cu 1.900.000 lei mai mult decat in septembrie, cand am primit doar atat cat reprezinta fondul de salarii, ne-a spus Dan Stoica, managerul SJU Bacau. Dar si in octombrie suma ne ajunge pentru a acoperi salariile, utilitatile si ceva din necesarul de medicamente si materiale sanitare. Astfel ca vom continua aprovizionarea cu acestea si cu alimente, dar intr-un ritm diminuat. Aducem doar medicamentele absolut necesare.” In momentul de fata, stocul de medicamente al spitalului este la alimita de avarie” iar pentru noiembrie si decembrie perspectiva este si mai sumbra. Spitalul are alocate de la bugetul asigurarilor de sanatate numai cate 5 milioane lei, respectiv doar pentru fondul de salarii.
Si Spitalul Onesti trebuie sa stranga cureaua
Spitalul onestean ar avea nevoie de 3 milioane de lei lunar pentru o „intretinere decenta”, dupa cum ne-a declarat managerul sau, dr. Mihail Andronic. A primit, insa, de la Casa, doar 2,6 milioane lei. In jur de 1,8 milioane se duc pe salariile angajatilor, iar o alta parte din buget, pe plata unor facturi scadente. „Pentru a merge mai departe reducem cheltuielile la materiale sanitare, substante dezinfectante si hrana. Mai avem ceva stoc de medicamente, speram sa ne descurcam”, a conchis managerul.
aNu le putem inchide usa in fata bolnavilor”
Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti a negociat cu Casa o finantare lunara de 2,6 milioane de lei. Incepand din luna august, bugetul primit de la Casa nu a mai atins aceasta valoare. „In august am primit 1,6 milioane lei, in septembrie, 1,1milioane, in octombrie 1,8 milioane, pentru noiembrie, 1,7 milioane, iar pentru decembrie 1,7 milioane”, ne-a declarat managerul spitalului, dr. Adrian Cotarlet. Spitalul moinestean a depasit cu mult numarul serviciilor contractate cu Casa. La 30 septembrie, valoarea depasirilor era de 5 milioane lei, „ceea ce este foarte mult la un spital cu 400 de paturi, dar avem adresabilitate mare si nu putem inchide usa in fata bolnavilor”.
[ad#stire] Spitalul nu se confrunta acum cu sincope in aprovizionare, dar numai datorita economiilor din anii precedenti. Dificultatile au fost prevazute, insa nu si modul in care sunt acestea repartizate pe „umerii” spitalelor. „Suntem total nemultumiti de criteriul dupa care se aloca banii, a mai spus dr. Cotarlet. Nu este corect sa fie repartizati in functie de cheltuielile salariale. In acest an de criza sunt in avantaj spitalele cu cele mai mari cheltuieli salariale si cele mai putine servicii. Tot cei care se gospodaresc duc in spate criza”.
Doina Mincu
Elena Tintaru















