miercuri, 31 decembrie 2025

Fotbal / Cu gandul la finala

Echipa de juniori A 1 a Sport Clubului va intâlni, sâmbata, pe ACS FC "Danut Coman" Pitesti, in semifinalele campionatului

Adversar cu nume

Sâmbata, la Buftea, se vor desfasura semifinalele Campionatului National de juniori A1 la fotbal. De la ora 18.00, Sport Club Bacau va intâlni echipa finantata de portarul Rapidului Bucuresti, ACS FC "Danut Coman" Pitesti, pentru ca de la ora 20.00 sa aiba loc confruntarea dintre Kinder Junior Paleu (Bihor) si campioana en-titre Sporting Rosiorii de Vede (Telorman). Invingatoarele isi vor disputa finala programata duminica, la ora 20.00, meciul pentru titlul de campioana fiind precedat de jocul care va stabili câstigatoarea medaliei de bronz.

Joaca pe sintetic

Juniorii Sport Clubului se vor deplasa spre Buftea astazi la prânz, dupa un ultim antrenament pe care il vor desfasura pe terenul sintetic de la stadionul "Letea". De altfel, Tupala, Macalau si compania s-au pregatit pe sintetic toata saptamâna, pentru a se acomoda cât mai bine cu acest gen de suprafata de joc, similara celei pe care se vor desfasura partidele turneului final de la Buftea. Antrenorii Giani Florian si Codrin Mindirigiu conteaza pe efectivul complet, Aghirculesei fiind si el recuperat dupa accidentarea suferita la turneul zonal de saptamâna trecuta.

Pregatiti fizic si mental

"Ne dorim foarte mult sa accedem in finala. Echipa este pregatita fizic si mental pentru a continua lucrurile aratate in precedentele faze ale campionatului. Sper sa ne pastram concentrarea si sa aratam ca o echipa dornica sa faca performanta", a declarat antrenorul bacauanilor, Giani Florian. "Nu concep sa nu ne intoarcem cu o medalie. Câstigarea titlului ar fi un lucru fantastic", a afirmat atacantul Alin Tupala, care, in urma cu un an a câstigat bronzul national cu selectionata U 16 a Bacaului si titlul de golgheter al campionatului.
Dan Sion



spot_img