Sâmbata trecuta, la Chiajna s-a desfasurat Cupa României la karate rezervata copiilor, cadetilor si juniorilor. Bilantul sportivilor bacauani prezenti la aceasta competitie este unul notabil, cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestia s-au aflat la primul concurs oficial din cariera. Micutii karateka de la CS Oblio care au concurat sub egida SCM Bacau si-au trecut in cont opt medalii (doua de argint si sase de bronz) la kata si kumite. "Cu siguranta ca ei isi doreau si meritau mai mult, insa, per total, prestatia lor a fost una remarcabila. Copii au muncit enorm si, in cele mai multe situatii, emotiile au constituit cel mai redutabil adversar", a punctat antrenoarea Liliana Adochitei. Cele doua medalii de argint au fost cucerite de Tudor Cioltan (6 ani), la kata si George Braescu (9 ani), la kumite, in timp ce bronzul a fost revendicat de Iustin Tamas (8 ani), atât la kata, cât si la kumite, Romeo Voicu (6 ani), la kata, Serena Ciobanu (8 ani), Razvan Cioltan (8 ani), si Maria Bejan (12 ani), toti la kumite.
La categoriile superioare de vârsta, Bacaul a fost reprezentat de catre karateka de la CS Stiinta, pregatiti de Adrian Loghin. Cei trei sportivi de la Stiinta au obtinut patru medalii, toate la juniori, in proba de kumite. Cristian Popescu a luat aurul la -52 kg, Rares Anitei a obtinut argintul la -60 kg, in timp ce Ady Mazare a luat bronzul la -68 kg si argintul la Open cadeti+juniori. (D.S.)















