„Interludic”, expoziţia de 24 de ore care va fi vernisată sâmbătă, 4 noiembrie 2017, ora 15.00, inaugurează un nou concept expoziţional numit KARO 24, care foloseşte în demersul său o parte din spaţiul Galeriilor Karo, devenind astfel o galerie în galerie, şi va exista fizic doar pe parcursul celor 24 de ore. KARO 24 îşi propune să fie un spaţiu al experimentării, al schimbului de idei, un loc informal, fără clişee, dinamic şi deschis.
Pentru a fi accesibil şi publicului, nu neapărat consumator de artă, oameni care de obicei nu intră în galeriile de artă, activităţile KARO 24 sunt gândite astfel încât să poată fi văzute cu uşurinţă din stradă, în acest fel exteriorul devenind o prelungire firească a interiorului.
Tot ce se întâmplă în cadrul KARO 24 nu are aspect comercial, exponatele, indiferent de natura lor, nu sunt pentru vânzare.
Expoziţia „Interludic” rezultat al colaborării dintre TIME FOR ART şi Galeriile Karo prezintă lucrări semnate de Geanina Ivu, Marius Crăiţă Mândră, Ion Mihalache, Elena Samburic, Violeta Savu, Oana Gheorghe, Constantin Brosu, Mara Bucur, Carina Gheorghe, Teodor Vlad, Alexandra Creangă, Teodora Tuduriu, Maria Vlad, Vlad Cazimir, Diana Iftime, Călin Vizante, Bogdan Novac, Bianca Gheorghe, Ana Trăistaru Ivu, Andrada Elena Brosu.
Calendarul viitoarele manifestări de acest gen va fi condiţionat de particularităţile acestora, de timpul necesar pregătirii lor, astfel că nu va fi un program regulat de expunere în acest format.















