duminică, 28 decembrie 2025

Box: Aur la puterea a sasea

Delegatia condusa de antrenorul Relu Auras a dominat Cupa României pentru seniori

Bacaul si restul lumii la prima competitie de anvergura din 2012. Din cele 10 finale ale Cupei României, sapte au avut reprezentare din delegatia coordonata de Relu Auras. In sala de la Pecica (Arad), pugilistii bacauani au câstigat tot ce se putea si au inceput in forta un an in care cea mai mare miza este calificarea la Jocurile Olimpice.

Din nou la inaltime

Cupa României a fost criteriul de selectie pentru lotul "tricolor" care va merge la turneul preolimpic din aprilie, iar sportivii bacauani au facut legea in ring. Bilantul spune totul: sase medalii de aur, doua de argint si doua de bronz. "Rezultatele sunt excelente si vorbesc de la sine despre ceea ce s-a intâmplat la Arad. Ne bucuram ca am reusit inca o data sa tinem stacheta sus", a declarat Relu Auras.

Istoria se repeta

In Cupa, bacauanii au "recidivat" dupa istoria de la "nationalele" de anul trecut, când au cucerit sase titluri la seniori. La Arad, sextetul de aur a fost completat cu doua medalii de argint obtinute in conditii speciale: Mirel Jitaru, accidentat, nu a mai boxat cu experimentatului dinamovist Juratoni (91 kg), iar la super-grea finala a fost "in familie".

10 medalii

Pe treapta a treia a podiumului de premiere au urcat Catalin Sandu (60 kg) si Orlando Ghirvase (69 kg), acesta din urma fiind invins, in cel mai frumos meci din gala semifinala, de catre campionul mondial si european de juniori al Timisoarei, Flavius Biea. Si asa, 10 bacauani au mers pe medalii si au impus respect inca din prima competitie a anului.

Dana Popa

Cupele câstigate de bacauani
– 49 kg: Stefan Caslarov (Bacau) b.p. Ovidiu Berceanu (Resita)
– 52 kg: Maike Cioaca (Bacau) c.abandon Sabin Petrea (Braila)
– 60 kg: Alexandru Cuciureanu (Bacau) b.p. Dragos Marin (Iasi)
– 75 kg: Catalin Paraschiveanu (Bacau) b.p. Alexandru Bibilicea (Resita)
– 81 kg: Petrica Ciobanu (Bacau) b.p. Bogdan Niculae (Steaua)
– +91 kg: Mihai Nistor (Bacau) b.nepr. Petrisor Gananau (Bacau)



spot_img