luni, 22 decembrie 2025

Volei masculin / Divizia Juniori: Castigatori de serie

CSS Bacau – CSS "Nicu Gane" Falticeni 3:2 (20, 21, -22, -19, 12)

Derby adevarat, revansa dulce si victorie de calibru. La primul meci din 2012, juniorii de la CSS Bacau s-au razbunat pe singura echipa care i-a invins in tur. Astfel, voleibalistii bacauani s-au desprins la conducerea Seriei A, lasând in urma Falticeniul si privind cu speranta spre turneul semifinal, pe care si-ar dori sa-l poata disputa tot in fata propriilor suporteri.

Thriller cu happy-end

Confruntarea primelor doua clasate din grupa a fost aproape de un final scurt, dupa ce bacauanii s-au distantat la 2:0. Rolurile s-au inversat insa in urmatoarele acte, in care oaspetii au recuperat si au restabilit egalitatea la general. Suspans prelungit pâna in tie-break, unde juniorii CSS-ului au revenit la conducerea jocului si au clarificat duelul pentru suprematie in derby-ul din faza I a campionatului.

Formula câstigatoare

"Am fi preferat sa câstigam in trei seturi, insa este bine si asa. Sunt bucuros pentru rezultat si pentru faptul ca ne-am indeplinit obiectivul", a declarat antrenorul Eusebiu Turcanu, care i-a trimis in teren pe Remus Buca, Dan Bitere, Dragos Bontea, Andrei Saracutu, Rares Popa, Cosmin Matei, Codrin Cernov, Alex Popa, Ciprian Grigore – Mihai Snel (libero).
Dana Popa



spot_img