duminică, 21 decembrie 2025

Fotbal/ Liga a III-a. Sănătatea i-a îmbolnăvit!

Sănătatea Darabani- Aerostar Bacău 3-3 (2-0)

Al doilea rezultat de egalitate pentru Aerostar în primele trei etape ale Ligii a III-a. După remiza albă de la Focșani, unde „aviatorii” au ratat un penalty și au jucat, vreme de 80 de minute, cu un om în plus, a venit egalul pirotehnic (scor 3-3) de la Darabani, unde băcăuanii s-au văzut conduși cu 0-3!

„Și într-un caz, și în celălalt, vorbim de puncte pierdute. Dacă la Focșani, ne-au costat ratările, sâmbătă, la Darabani, pe lângă numeroasele ocazii irosite, a trebuit să ne confruntăm și cu o serie de greșeli impardonabile în defensivă”, a sintetizat antrenorul divizionarei C băcăuane, Cristi Popovici. Startul ambelor reprize s-a dovedit letal pentu oaspeți. Sănătatea a deschis scorul la primul atac, în min. 1, prin Stâncă și l-a majorat în min. 46, atunci când Cososchi a înscris în urma unui corner.

Între aceste două goluri ale gazdelor și-a făcut loc o multitudine de ocazii ale Aerostarului. Vraciu a ratat incredibil din poziție de unu la unu cu portarul, Sahru a nimerit bara, iar Tudorache, Chirilă și Istrate au trecut șiei pe lângă golul egalizator. La 0-2, băcăuanii și-au reluat atacurile, însă de marcat au făcut-o tot botoșănenii, prin Nicorici, care a profitat de un luft al portarului Hărăguță.

Popovici a renunțat la unul din jucătorii U 19 din câmp, preferându-l pe Artenie în ofensivă și pe Popescu în poartă, pentru ca ulterior să fie trimisă în teren o nouă „gură de foc”: Pavel. Pe fondul acestor modificări, Aerostar și-a intensificat dominarea, iar „dubla” lui Vraciu (’63 și 70), urmată de golul lui Adăscăliței (’80) au restabilit egalitatea pe tabelă. Forcingul de final a scos la rampă alte noi ratări ale băcăuanilor, care s-au văzut nevoiți să se întoarcă acasă cu un singur punct. Un punct câștigat, în condițiile în care au fost conduși cu 0-3. Dar și două puncte pierdute în condițiile în care Sănătatea Darbani rămâne o formație din categoria celor low-class.

Aerostar a început jocul de sâmbătă în formula: Hărăguță- B. Ardei, Mihălăchioae, Mihăeș, Oanea- Istrate, Adăscăliței, Chirilă, Sahru- Vraciu, Tudorache. Au mai jucat: D. Popescu, Artenie, Ichim, Pavel.


Etapa surprizelor

Rezultatele etapei a treia în Seria I: CSM Roman- AFK Csikszereda Miercurea-Ciuc 4-1, AFC Odorheiu-Secuiesc- Metalosport Galați 14-0, CSM Focșani- Suporter Club Oțelul Galați 1-1, Bucovina Rădăuți- AFC Hărman 0-1, Sănătatea Darabani- Aerostar Bacău 3-3, Avântul Valea Mărului- Sporting Liești 1-3, KSE Târgu-Secuiesc- Olimpic Cetate Râșnov 2-0. CSM Pașcani a stat. Pe lângă egalul pirothenic de la Darabani, ies în evidență victoria sonoră a Romanului contra Cikszeredei și remiza in-extremis obținută de Oțelul printr-un gol înscris în minutul 90+3 la Focșani.

Clasament Seria I

1. Sporting Liești 3 3 0 0 9-2 9p.
2. CSM Roman 3 2 1 0 14-3 7p.
3. SC Oțelul Galați 3 2 1 0 12-2 7p.
4. AFC Hărman 3 2 1 0 6-1 7p.
5. Aerostar Bacău 3 1 2 0 7-4 5p.
6. Csikszereda 3 1 1 1 8-6 4p.
7. Av. V. Mărului 3 1 1 1 5-6 4p.
8. KSE Tg. Secuiesc 3 1 1 1 4-7 4p.
9. AFC Odorhei 3 1 0 2 16-8 3p.
10. Cetate Râșnov 3 1 0 2 5-5 3p.
11. CSM Focșani 3 0 3 0 1-1 3p.
12. Săn. Darabani 2 0 1 1 4-5 1p.
13. Buc. Rădăuți 2 0 0 2 1-5 0p.
14. CSM Pașcani 2 0 0 2 1-8 0p.
15. Metalosport 2 0 0 2 0-22 0p.
Programul etapei viitoare (16 septembrie, ora 17.00): Aerostar Bacău- CSM Pașcani (se joacă vineri, 15 septembrie), Metalosport Galați- Csikszereda Miercurea Ciuc, Olimpic Cetate Râșnov- CSM Roman, Sporting Liești- KSE Târgu-Secuiesc, AFC Hărman- Sănătatea Darabani, AFC Odorheiu-Secuiesc- CSM Focșani, SC Oțelul Galați- Bucovina Rădăuți. Avântul Valea Mărului stă.

Marți, în Cupă

Aerostar revine mâine pe teren. Nu pentru un joc de campionat, ci pentru unul de Cupă. De la ora 16.30, „aviatorii” vor întâlni, în manșă unică, pe teren propriu, colega de serie Csikszereda Miercurea Ciuc. Partida contează pentru calificarea în faza a patra a Cupei României. „Principalul nostru obiectiv rămâne campionatul, însă ne dorim, totodată, și un parcurs cât mai lung în Cupă. Ar fi frumos să aducem o echipa de primă ligă pe stadionul «Aerostar», a declarat mijlocașul băcăuanilor, Ion Adăscăliței.



spot_img