Un profesor al instituţiei de învăţământ superior băcăuane a anunţat că, începând de astăzi, 8 septembrie, a intrat în greva foamei, pe durată nelimitată.
Este vorba despre prof. univ. dr. ing. Marius Stamate, de la Facultatea de Inginerie a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Greva foamei, a mai spus profesorul Stamate, se efectuează la locul de muncă, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, calea Mărașesti nr. 157, corpul B, parter sala BP1.
Gestul său a fost explicat printr-un comunicat de presă pe care îl redăm ca atare:
Motivatia profesorului Stamate
În replică, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, prin Biroul de presă, a emis, acum câteva minute, un comunicat al Biroului Consiliului de administrație întrunit în data de 8.09. 2017, pe care îl redăm ca atare.
Declaratia Universitatii Bacau
Vom urmări îndeaproape acest subiect.