Victoria contra Sagetii Navodari, prima reusita de FCM Bacau dupa o asteptare de sase etape, a ridicat moralul "galben-albastrilor", care spera intr-un rezultat bun si in ultima partida a turului, impotriva Dunarii Galati. "La Galati, mergem sa luam toate cele trei puncte. Stim ca ne asteapta un meci dificil, dar mizam pe o stare de spirit foarte buna dupa aceasta reusita cu Sageata", a declarat fundasul central al FCM-ului, Andrei Lozneanu, care a adaugat: "Ne cunoastem destul de bine adversarii, mai ales ca in vara am sustinut o «dubla» de pregatire contra lor in care ne-am impartit victoriile". Mijlocasul central al "galben-albastrilor", Geo Taban, este si el convins ca echipa sa poate incheia turul cu un rezultat favorabil: "Dunarea este redutabila pe teren propriu, dar daca ne vom mobiliza asa cum am facut-o in repriza a doua a intâlnirii cu Sageata, putem sa ne intoarcem neinvinsi de la Galati". (D.S.)















