HCM Roman – CSM Bacau 30-26 (16-14)
Traiectorie sinusoidala in 10 zile si trei etape cu bilant negativ. Dupa ce a obtinut prima victorie a sezonului in deplasare la CSU Neptun Constanta (28-25), CSM Bacau a pierdut acasa cu Otelul Galati (24-29) si a bifat a doua infrângere consecutiva la Roman. Pe terenul HCM-ului, echipa pregatita de Gabriela Manea si Adrian Brezan a deschis tabela si a condus pâna in minutul 22 (12-9), dar a pierdut o repriza in care a ramas si fara singurul pivot din lot, ucraineanca Shutska fiind descalificata (’26). Gazdele au intors scorul la 14-12 (’28) si au intrat la pauza cu un avans de doua goluri (16-14), avantaj dublat pâna la fluierul final dupa o alta jumatate de ora de joc in care Romanul s-a aflat in permanenta la timona: 21-15 (’36), 23-18 (’43), 26-19 (’49), 28-20 (’54), 30-22 (’57). Astfel, CSM-ul a mai coborât doua locuri in clasament si se pregateste de o misiune imposibila in fata campioanei.
CSM Bacau: Parkhomenko, Croitoru – Matei (5), Szabo (5), Toma (5), Shutska (4), Geapana (3), Amoagdei (3), Krumova (1), Simion, Lazar, Chereches, Duta.
Celelalte rezultate: HC Otelul – HC Zalau 25-22, CSM Ploiesti – HCM Baia Mare 31-24, CSU Neptun – Dunarea Braila 24-24, "U" Cluj – CSM Bucuresti 41-32, Cetate Deva – SCM Craiova 23-22. Partida Oltchim – Corona Brasov se va desfasura miercuri, 12 octombrie (ora 18.30).
Etapa urmatoare (sâmbata, 15 octombrie): SCM Craiova – CSM Bucuresti, Corona Brasov – "U" Cluj, CSM Bacau – Oltchim, HC Zalau – HCM Roman, Dunarea Braila – Otelul, HCM Baia Mare – CSU Neptun, Cetate Deva – CSM Ploiesti. (D.P.)















