miercuri, 24 decembrie 2025

In sfarsit, victorie pentru „galben-albastri”

FCM Bacau – FC Snagov 1-0 (0-0)

Dupa o asteptare de cinci etape, FCM Bacau rasufla usurata: a obtinut prima victorie din actuala editie de campionat si a parasit ultimul loc al clasamentului Seriei I din liga secunda. "Galben-albastrii" au castigat cu 1-0 "derby-ul suferintei" disputat sambata, pe teren propriu, contra lui FC Snagov, gratie golului marcat in minutul 74 de "arma secreta" Catalin Curiliuc. Intrat in minutul 55 in locul lui Fane Apostol, Curiliuc s-a remarcat mai intai printr-o ratare imensa la o pasa pe culoar trimisa de Marius Dobos. Faza ce a dus la golul victoriei a plecat din piciorul aceluiasi Dobos, care a centrat perfect de pe partea dreapta, iar Curiliuc a reluat imparabil, cu capul, la vinclu, de la aproximativ 9 metri. "O victorie muncita, dar perfect meritata", a sintetizat antrenorul Gheorghe Poenaru, care a utilizat urmatorul "unsprezece": Stamatin – Mihalachioaie (min. 67 Lipovanu), Lozneanu, Ursu, Luncanu – Apostol (min. 55 Curiliuc), Baciu (min. 55 Apostu), Intuneric, Dobos – Vraciu, Boghian. Bacauanii se pregatesc acum pentru meciul de marti, din deplasare, cu FC Brasov, din "saisprezecimile" Cupei Romaniei, pentru ca sambata viitoare sa intalneasca, la Mangalia, noua "lanterna rosie", Callatis.
Dan Sion

GALERIE FOTO



spot_img