La sfârsitul saptamânii incepe editia a II-a a Cupei Consiliului Judetean – DSJT – SCM Bacau
In primul week-end de toamna, Bacaul devine gazda pentru ultimul turneu din acest an organizat in circuitul tenisului de performanta. Incepând cu 3 septembrie, pe terenurile de la baza SCM-ului se va desfasura Cupa Consiliului Judetean – DSJT – SCM, turneu de categoria a II-a ajuns la cea de-a doua editie. "Speram intr-o participare numeroasa, chiar daca in calendarul Federatiei a fost programat, in paralel, un turneu similar la Iasi. Nu prea s-a mai intâmplat sa se suprapuna concursurile, insa noi asteptam aproximativ 120 de sportivi", a explicat antrenorul Mihai Ciuntea.
Program
Cupa Consiliului Judetean – DSJT – SCM se adreseaza tuturor categoriilor de vârsta, grupele de seniori fiind prinse in program cu atât mai mult cu cât o serie de tenismeni bacauani au facut pasul catre circuitul profesionist WTA si ATP, Dragos Ignat si Teodor Marin figurând chiar in clasamentul mondial. La polul opus, "vom avea si câtiva copii care vor debuta la aceasta competitie", a mai spus Mihai Ciuntea. Sedinta tehnica a turneului se va face vineri dupa-amiaza, sâmbata dimineata vor intra in concurs sportivii de la 10, 12 si 14 ani, iar duminica se va da startul la categoriile mari.
Premii
"Ne dorim ca acest turneu sa devina traditional. Singura mica «suparare», de fapt mai mult o ambitie, era ridicarea nivelului de concurs. Speram insa ca de anul viitor sa obtinem organizarea pentru categoria I", a subliniat consilierul judetean Iulian Burghelea. CJ-ul va suporta cheltuielile de premiere si organizare, iar premiile constând in materiale sportive, acordate pentru locurile I, II si III, vor fi acordate in parteneriat cu Directia Judeteana pentru Sport si Tineret. Fondul de premiere se ridica la aproximativ 5.000 lei.
Investitie in baza sportiva
SCM Bacau asigura baza materiala si logistica necesara pentru desfasurarea turneului care va incepe la sfârsitul acestei saptamâni. "Multumim Consiliului Judetean pentru sprijin si ii felicit pe antrenorul Mihai Ciuntea fiindca reuseste sa organizeze un nou turneu", a transmis directorul adjunct al SCM-ului, Doru Munteanu, anuntând totodata ca "vom face eforturi pentru ca, anul viitor, sa prindem in buget si modernizarea bazei sportive. Terenurile de tenis sunt foarte bune, calitatea lor a fost apreciata inclusiv de sportivii veniti la concursul international pentru seniori pe care l-am gazduit in acest an. Exista totusi si unele aspecte la care se pot aduce imbunatatiri, si ma refer aici la tribune si la cladirea din incinta bazei sportive. In ideea organizarii unui turneu international de anvergura, pretentiile cresc". Bacaul a gazduit in aceasta vara un turneu ITF de 10.000 $, iar "in acest moment, indeplinim standardele pentru maximum un turneu de 25.000 $", a precizat antrenorul Mihai Ciuntea. Totodata, alaturi de turneul pentru seniori din Circuitul International al României, Bacaul isi va depune candidatura si in vederea unui concurs similar rezervat senioarelor. (D.P.)
Alte doua competitii
Dupa Cupa Consiliului Judetean – DJST – SCM, terenurile de tenis de la baza SCM-ului vor gazdui alte doua concursuri, dar in afara circuitului profesionist. In zilele urmatoare se va da startul la o noua editie a Cupei Presei, iar pe 16-18 septembrie se va consemna o premiera. In colaborare cu Directia Judeteana pentru Sport si Tineret va fi organizat un turneu pentru veterani structurat pe grupe valorice, nu pe categorii de vârsta. Cupa Bacaului, cuprinsa in circuitul BCR Tenis Partener, se va adresa grupelor 4, 5 si 6. Pentru anul viitor se va incerca si organizarea unei competitii din programul Tenis10, dedicat copiilor sub 10 ani. (D.P.)















