Vineri, FRF a stabilit calendarul competitional al campionatului cadet
Candidate la promovare
Startul campionatului ligii secunde se anunta unul in forta pentru FCM Bacau. Conform tragerii la sorti efectuate ieri, la sediul FRF, "galben-albastrii" vor juca in prima etapa, programata pe 20 august, acasa, cu Farul Constanta. Prima deplasare va fi pe terenul lui Dinamo ll Bucuresti, in timp ce in runda a treia, bacauanii vor reveni in fata propriilor suporteri, pentru un alt joc cu o candidata la promovare in prima liga: Delta Tulcea. In fine, in etapa a patra, FCM Bacau va juca la Buzau, impotriva Gloriei.
Greu, indiferent de adversar
"Farul este o formatie redutabila, care aspira la promovarea in prima liga. Ne asteapta un joc dificil in prima etapa, dar la fel ar fi stat lucrurile si daca intâlneam un alt adversar. Nu exista echipe slabe sau meciuri usoare", a sintetizat antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru. "Trebuie sa ne pregatim cât mai bine, astfel incât sa incepem campionatul cu dreptul, mai ales ca debutam pe teren propriu", a completat tehnicianul bacauan.
Bacauani cu viza de flotant
Adversara "galben-albastrilor" din prima etapa de campionat si-a schimbat considerabil fizionomia in aceasta vara. Printre jucatorii sositi in inter-sezon la gruparea de pe Litoral figureaza si ex-atacantul FCM-ului, Marian Tanasa, ultima data la Poli Iasi. Si daca tot vorbim de fosti bacauani, sa notam ca in prima parte a sezonului trecut, Farul l-a avut presedinte pe Relu Damian, iar ca antrenor a figurat Ioan Sdrobis. De asemenea, lotul "rechinilor" in campionatul precedent, a inclus mai multi fotbalisti ai Bacaului: de la francezul Vajou la Boboc, si de la Adi Câmpeanu la Hurdubei.
Remiza cu Sageata
Cel mai recent joc-test al Farului s-a desfasurat la mijlocul acestei saptamâni, in compania Sagetii Navodari, echipa pe care FCM Bacau a invins-o in urma cu doua saptamâni cu 2-0. Constantenii au remizat cu Sageata, 2-2, la capatul unei intâlniri care a avut doua reprize a câte 60 de minute. Pentru Farul au marcat Badea (min. 108, din penalty) si Paraschiv (min. 115). Antrenorul viitoarei adversare a FCM Bacau, Marian Pana a utilizat formula: Cernea – Nitescu, Nicolau, L. Dobre, Liviu Stefan- Stefoi- Lupu, Stancioiu, Sascau- Ciobanu, Patulea. Au mai jucat: Macelaru, I. Calin, Husein, Badea, Buzea, Chihaia, Epure, R. Oprea, Paduraru, M. Tanasa, Negrut si Paraschiv.
Amintiri negre din 2010
Ultima confruntare intre FCM Bacau si Farul Constanta la nivelul ligii secunde s-a inregistrat in urma cu 15 luni. In mai 2010, "galben-albastrii" au fost invinsi pe teren propriu de Farul cu scorul de 4-2. Din formulele de start utilizate atunci au mai ramas doar doi "supravietuitori", câte unul in fiecare tabara: Vraciu la FCM (care a si marcat in respectivul joc) si Buzea la constanteni. In acel sezon, FCM Bacau a retrogradat la masa verde in esalonul al treilea, ca urmare a deciziei municipalitatii (actionarul majoritar al clubului la vremea respectiva) de a retrage echipa din campionat cu doua etape inainte de final.
Dan Sion















