FCM Bacau si-a intarit lotul prin aducerea fostului stelist Eugen Baciu
Saptamana a inceput cum nu se poate mai bine pentru FCM Bacau. Ieri, echipa fanion a Bacaului si-a asigurat serviciile lui Eugen Baciu, care s-a despartit in aceasta vara de Steaua. "Am batut palma cu Eugen. El va intra din acest moment in programul echipei stabilit de antrenorul Poenaru", a declarat presedintele FCM Bacau, Daniel Scanteie.
Sapte sezoane in Ghencea
In varsta de 31 de ani, pe care i-a implinit in aceasta primavara, Eugen Baciu se intoarce astfel la FCM Bacau dupa o perioada de sapte ani petrecuta la Steaua. Plecat in Ghencea in septembrie 2004, "Bacione" a cucerit cu "ros-albastrii" doua titluri de campion, bifand de asemenea o calificare in semifinalele Cupei Uefa si mai multe prezente in Champions League.
Castig cert
"Sosirea lui Baciu inseamna un castig cert pentru echipa noastra. Eugen este un jucator valoros, cu mare experienta, care ne va ajuta foarte mult. Impreuna cu Apostol, Dobos si Codreanu, Baciu va constitui un exemplu pentru tinerii din echipa", a precizat Gheorghe Poenaru, antrenorul sub comanda caruia "Bacione" a debutat in prima liga in primavara lui 2001.
Va juca "inchizator"
Eugen Baciu este un jucator polivalent, care poate evolua pe toate posturile din linia defensiva, dar si ca mijlocas central. De altfel, Gheorghe Poenaru intentioneaza sa-l utilizeze pe Baciu in compartimentul median, ca "inchizator" in fata cuplului de stoperi Ursu- Eudean. "Am nevoie de Baciu la mijloc", a spus antrenorul Bacaului.
Dan Sion















