Aerostar isi schimba antrenorul
Retur gâfâit
Divizionara C Aerostar se pregateste sa schimbe foaia. Dupa un retur de cosmar, in care s-au salvat de la retrogradare doar pe final, cu mari emotii si mari eforturi, "aviatorii" nu mai vor sa traiasca periculos si in sezonul 2011-2012. "Avem o echipa tânara si de perspectiva, dar care a platit tribut lipsei de experienta in campionatul trecut. Speram intr-o ridicare de stacheta", a declarat presedintele sectiei de fotbal al Aerostarului, Valerian Voicu.
Lista mai lunga
In acest context, Aerostarul nu schimba doar foaia, ci si antrenorul. De altfel, inca de la mijlocul campionatului trecut, directorul tehnic Gogu Munteanu anuntase ca la finalul stagiunii se va retrage din functie. Deocamdata, conducerea clubului nu a decis cine va fi noul tehnician, având de ales dintr-o lista ceva mai lunga, care ii cuprinde, printre altiii, pe Sorin Condurache, Florin Pavel si Giani Florian, ultimul fiind contactat si iarna trecuta.
Miscare rapida
Luând in considerare timpul scurt avut la dispozitie, sefii trebuie sa se miste repede. Favoriti sunt Condurache si Pavel, cei doi fiind creditati cu sanse egale. Condurache vine dupa un sezon in care a activat ca "secund" al lui Ciprian Panait la Sport Club, formatie pe a carei banca tehnica vor sta din aceasta vara Cristi Popovici si Marius Gireada. Pavel, in schimb, a fost demis cu doua etape inainte de final de FCM Onesti, echipa refuzata in urma cu un an de… Condurache!
Il vor si pe Gioni Andries
"Aviatorii" se gândesc si la o alta mutare: cooptarea unui director tehnic cu experienta, altul decât Gogu Munteanu, pentru a superviza intreaga activitate fotbalistica a clubului. Cel mai vehiculat nume este cel al lui Gioni Andries, care s-ar intoarce astfel la Aerostar, dupa o pauza de câtiva ani. O decizie finala va fi luata pâna la sfârsitul acestei saptamâni, mai ales ca luni, 4 iulie, la ora 15.00 este programata reunirea lotului.
Dan Sion














