luni, 22 decembrie 2025

Karting: In goana mare

Denis Marcu domina si in acest an Campionatul Mondial WSK Master Series la clasa Mini

Lider la general

Victoria categorica reusita in etapa a doua a WSK Master Series l-a propulsat pe campionul mondial Denis Marcu pe primul loc in ierarhia generala a competitiei la clasa Mini. "Ma bucura foarte mult ca dupa succesul de acum o saptamâna din Trofeul «Margutti», m-am impus si in WSK, unde sunt din nou liderul clasamentului general", a declarat pilotul lansat de Selena Motor Sport Bacau dupa reusita de duminica, de pe circuitul italian "Sette Laghi".

Laudat de toti

Cele sase curse câstigate week-end-ul trecut la "Sette Laghi" (patru manse de calificare, prefinala si finala) i-au adus lui Denis Marcu aprecieri in serie din partea jurnalistilor italieni. Comentatorii postului Rai Sport 1 l-au etichetat drept "imbatabil", in timp ce site-ul oficial al WSK a notat ca "românul Marcu Dionisios a revenit in fruntea clasei Mini, câstigând fara drept de apel o finala condusa din primul si pâna in ultimul tur".

Dubla satisfactie

Runda a doua a WSK Master Series a prilejuit o satisfactie dubla pentru Selena Motor Sport Bacau. Pe locul secund al clasei Mini s-a situat un alt pilot lansat de clubul bacauan: Petrut Florescu. Acesta l-a depasit in ultimul tur pe spaniolul Elisei Martinez Menoro si a trecut linia de sosire la doua secunde in urma fostului sau coechipier de la SMS, Denis Marcu.

Provocare noua

Pentru Denis Marcu urmeaza o noua provocare, chiar la sfârsitul acestei saptamâni. Campionul mondial va concura la prima etapa a Campionatului Italian CSAI programata pe circuitul de la Sarno. "Ar fi extraordinar ca in decurs de numai doua saptamâni, Denis sa triumfe in cele mai importante trei competitii de karting din lume", a declarat directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov, care stie ca "nu exista doi fara trei". Prin urmare, dupa Trofeul "Margutti" si WSK e loc si perntru un succes in CSAI.

Dan Sion



spot_img