56 de copiii, componenti ai celor trei echipe de fotbal (juniori) de la FCM Onesti, au primit premii de Sarbatori din partea clubului. In rol de Mos Craciun, la impartit de daruri constând in fructe exotice, dulciuri si sucuri, s-a aflat antrenorul secund al echipei de Liga a III-a, Costica Ene. Ovidiu Momanu – presedintele FCM Onesti, a declarat ca “obiectivul nostru primordial este de a atrage cât mai multi copii catre fotbal. Ne dorim ca cei din grupa C (jucatori de 13-14 ani), care se afla pe locul I la 7 puncte avans de cea de-a doua clasata, la finalul turului campionatului, sa aiba un parcurs cel putin la fel de bun ca in sezonul trecut. Vrem sa trecem de zona si sa ne calificam la turneul final. Avem incredere in micii jucatori precum si in antrenorii acestora, Ionut Ciobanu si Petrica Anton, si speram ca in continuare sa putem duce la bun sfârsit ceea ce ne-am propus”. Totodata, conducatorul FCM Onesti a facut un apel catre autoritatile locale: “Speram ca initiativa noastra sa fie sprijinita si de Consiliul Local Onesti, astfel incât sa putem trece peste acest moment de criza. Lipsa, in anii din urma, a grupelor de copii se vede la echipele de Liga a III-a si a IV-a, noi trebuind sa aducem 15 jucatori din afara pentru ca nu am putut inchega o formatie cu fotbalisti de pe plan local”.
Echipa FCM Onesti (juniori C), lider cu 7 puncte avans fata de LPS Bacau, este alcatuita din Daniel Chitaru, Silviu Lupu, Cosmin Branici, Andrei Dobre, Sergiu Generalu, Vlad Raican, Radu Munteanu, Dragos Ardeleanu, Mihai Toader, Cristian Jitarel, Remus Vernica, Valentin Geana, Eduard Benedic, Ovidiu Butucaru, David Mocanu, Razvan Raducanu, Silviu Palade si Andrei Goanta. (I. Moraru)















