sâmbătă, 20 decembrie 2025

Handbal masculin / Liga Nationala: Chinta mare?

Energia Pandurii Târgu Jiu – Stiinta Municipal Dedeman Bacau (astazi, ora 18.00)

La mijlocul primei saptamani internationale din acest sezon, “studentii” joaca pe terenul uneia dintre echipele aflate la conducerea campionatului. Adversar de top, ambitii pe masura! Rivalitatea este amplificata de istoria editiei precedente, in care cele doua echipe s-au duelat pentru bronzul cucerit in extremis de Pandurii Târgu Jiu, cu avans de un punct.

Puncte pentru drum

Pentru prima din cele doua iesiri programate in urmatoarele patru zile, handbalistii bacauani au plecat ieri dimineata, la 7. “Este un drum lung, istovitor, dupa care sper sa ne recuperam repede. Pornim cu gândul de a obtine puncte”, a subliniat antrenorul Gabriel Armanu, completând ca “am reusit meciuri foarte bune cu echipa din Târgu Jiu, am câstigat dar am si pierdut la un gol, diferenta fiind facuta pe final. Sper intr-o victorie care sa ne dea un moral bun pentru deplasarea din Belgia”.

Revansa?

In Belgia, Stiinta va juca sâmbata cu Initia Hasselt in prima mansa din “16”-imile Cupei Challenge. Inainte de startul in cel de-al treilea sezon international consecutiv, elevii lui Gabriel Armanu si Adrian Brezan abordeaza insa cu atentie maxima campionatul intern, unde cauta un rezultat prin care sa se apropie de locurile care asigura prezenta in viitoarea editie a cupelor europene. Si un scor pentru revansa, mai ales ca, in ultimele trei confruntari cu echipa pregatita de selectionerul Vasile Stânga, “studentii” s-au inclinat la un gol.

Pe muchie de cutit

Intre cele doua formatii exista un echilibru perfect. Stiinta a câstigat primele trei intâlniri in Liga (33-26 la Tg Jiu, 32-31 acasa in sezonul 2007-2008, respectiv 25-23 pe teren propriu in editia 2008-2009), in timp ce “pandurii” si le-au adjudecat pe urmatoarele trei: 25-24 (retur 2008-2009), respectiv 30-29 in cele doua jocuri de anul trecut. Ultimul duel, disputat in februarie 2010, s-a derulat ca si acum in devans, inainte ca “studentii” sa-si inceapa aventura in cupele europene. Si s-a incheiat dramatic, cu un 7 m ratat in ultima secunda de capitanul Stiintei, Sandu Iacob, aflat acum in postura de a juca impotriva fostei sale echipe din precedentele trei sezoane, dupa ce in vara s-a transferat la Târgu Jiu.

In serie

Asemanari si in parcursul din campionatul actual: ambele echipe vin dupa câte patru succese consecutive. In ultima runda, “studentii” au trecut acasa de lanterna rosie CSM Oradea, cu 32-25, in timp ce Energia s-auimpus la Satu Mare (34-30), incheind conturile cu evolutiile care tensionasera, in ultima vreme, atmosfera din lotul pregatit de Stânga. “Am urmarit meciul de la Satu Mare, unde adversarii nostri au facut un joc bun. Acum vor avea in plus sustinerea publicului. Noi trebuie insa sa fim foarte bine motivati si sa reusim sa obtinem puncte”, a completat Gabriel Armanu.

Etapa decalata pentru cupele europene

Cu un careu de victorii in mâna, Stiinta pluseaza astfel pentru a realiza prima chinta din acest sezon. O serie de valoare, inainte de a forta o noua prezenta in primavara europeana. Etapa a X-a a inceput aseara, cu intâlnirea CSM Oradea – UCM Resita 25-32. Celelalte meciuri: 19 noiembrie: Steaua – CSM Bucuresti (17.00, Digi Sport); 20 noiembrie: “U” Cluj – Poli Timisoara (11.00), Dinamo – CSM Satu Mare (18.00), HC Odorhei – Minaur (18.00); 21 noiembrie: CSU Suceava – HCM Constanta (11.00).

Dana Popa

Clasament
1. UCM Resita 10 8 1 1 330-280 17
2. HC Odorhei 9 8 0 1 289-245 16
3. Pandurii Tg Jiu 9 8 0 1 273-249 16
4. HCM Constanta 9 6 1 2 299-267 13
5. CSU Suceava 9 6 0 3 272-241 12
6. "U" Cluj 9 6 0 3 267-242 12
7. Stiinta MD Bacau 9 5 0 4 253-241 10
8. CSM Satu Mare 9 3 1 5 277-294 7
9. Minaur 9 3 1 5 234-267 7
10. Poli Timisoara 9 3 0 6 249-269 6
11. Dinamo Brasov 9 2 1 6 242-266 5
12. Steaua 9 1 2 6 243-263 4
13. CSM Bucuresti 9 1 0 8 269-314 2
14. CSM Oradea 10 0 1 9 262-321 1

Intermediara si pentru belgieni

Dupa ce in etapa precedenta au remizat (30-30) in deplasare la Atomix (locul 8 din 10) si au cedat la golaveraj sefia clasamentului intern, adversarii Stiintei in Challenge Cup joaca si ei la mijlocul acestei saptamâni. In aceasta seara, de la ora locala 20.15 (21.15 in România), Initia Hasselt primeste vizita “lanternei rosii”, Eupen, intr-un meci in care cauta sa-si extinda seria de invincibilitate din acest sezon. In 10 etape, Initia a inregistrat 7 victorii si trei remize, fiind singura formatie neinvinsa din campionatul belgian. “La tragerea la sorti am fost entuziasti. Totusi, rezultatele adversarilor nostri, care nu au pierdut niciun meci, ne fac sa ne dea de gândit. Va tre- bui sa-i tratam cu foarte mare seriozitate. Consider insa ca avem un campionat mult mai puternic decât cel belgian si o echipa mai valoroasa, de aceea nu cred ca s-ar pune problema formatiei care se va califica din aceasta dubla mansa”, a declarat antrenorul “studentilor”, Gabriel Armanu. Prima mansa Hasselt – Stiinta, din “16”-imile Cupei Challenge, se va desfasura pe 20 noiembrie (ora 21.15), returul fiind programat in Bacau pe 27 noiembrie (ora 17.00, in direct pe TVR 3). (D.P.)



spot_img