luni, 22 decembrie 2025

Fotbal, Liga a lll-a: N-ar trebui sa fie probleme

CS Luceafarul Mihai Eminescu – FCM Bacau (sâmbata, ora 17.00)

Duel cap – coada

Este un duel cap – coada. Sau, mai bine zis, coada – cap. "Lanterna rosie" a Seriei l din esalonul trei, CS Luceafarul Mihai Eminescu primeste sâmbata vizita liderei clasamentului, FCM Bacau. Formatia fara nicio victorie, cu un singur punct in clasament se confrunta cu echipa care nu a cunoscut infrângerea si care si-a trecut in cont o singura remiza in primele patru etape ale campionatului.

Teren dificil

Din punctul de vedere al statisticii, si nu numai, pare un meci de 2 solist. Oaspetii stiu insa ca partida se joaca pe teren, nu la Pronosport. Si chiar terenul se anunta un adversar dificil pentru FCM Bacau. "In perioada in care eram la Botosani, ne-am antrenat deseori pe arena din Bucecea, iar suprafata de joc se prezenta in conditii proaste. Pentru o echipa tehnica precum a noastra, e un dezavantaj", a avertizat "veteranul" FCM-ului, Fane Apostol.

"Adevar" de reparat

"Trebuie sa trecem inclusiv peste incovenientul terenului si sa câstigam acest joc. Vrem sa ne reparam situatia la <adevar> dupa ce am irosit etapa trecuta doua puncte in meciul cu Sport Club", a explicat antrenorul "galben-albastrilor", Gheorghe Poenaru, care are o singura problema de efectiv: Geo Taban. In cursul acestei saptamâni antrenorul bacauan a programat câteva antrenamente pe terenul din spatele stadionului "Municipal" pentru ca elevii sai sa se acomodeze cu conditiile de la Bucecea.

Serbare câmpeneasca

Desi sta prost in clasament, CS Luceafarul Mihai Eminescu e o echipa destul de incomoda. Din cele trei infrângeri, doua au fost la limita (0-1), in timp ce la derby-ul cu Rapid CFR Suceava a reusit un rezultat-surpriza: 1-1. In plus, echipa lui Catalin Cihirila conteaza la meciurile de acasa, programate in mod expres sâmbata, pe o medie de 400 de spectatori, care creaza o atmosfera peste nivelul ligii a treia. "La meciul cu noi cred ca va fi serbare câmpeneasca, dar sper sa le stricam sarbatoare", a spus Poenaru.

Formatii probabile
CS Luceafarul Mihai Eminescu: Luca – Ghiviziu, Leonte, Gradinaru, Letos – Antonescu, Vasilachi, M. Vatavu, Maxim – C. Matei, Orasanu.
FCM Bacau: Stamatin – Codreanu, Lozneanu, Ursu, Eudean – Apostol, Apostu, Dobos, Lipovanu – Vraciu, Boghian.
Arbitri: Ionut Ignat (Suceava) – Daniel Stefanescu, Petronela Anitoaei (Iasi).
Dan Sion



spot_img