CSM Satu Mare – Stiinta MD Bacau (sâmbata, ora 11.00)
Pe drum la finalul primei saptamâni din noua stagiune competitionala. Dupa ce au inceput sezonul cu o infrângere externa la Baia Mare, "studentii" se indreapta acum catre aceeasi zona, având in program o deplasare la Satu Mare. La trei zile dupa ce si-au trecut in cont primele puncte ale campionatului, dupa 30-21 acasa cu Politehnica Timisoara, handbalistii bacauani cauta de aceasta data gustul succesului pe teren strain.
Motivatie suplimentara
"Plecam la drum cu un moral bun", a precizat antrenorul Gabriel Armanu, care a subliniat totodata ca "este imbucurator faptul ca tinerii din lot capata incredere de la meci la meci si reusesc evolutii de apreciat, alaturi de jucatorii mai experimentati". Asa a fost si cazul victoriei cu Timisoara, in care "studentii" au obtinut inclusiv o revansa de moral in fata fostului lor antrenor, Otto Heel. Tineri precum Gabriel Bujor, Alexandru Tarâta, George Cadar, Cristian Ghita, Raducu Tamas sau chiar Ionut Rotaru, care in sezonul precedent au lustruit banca de rezerve, i-au dat o lectie tehnicianului ce i-a coordonat anul trecut, demonstrându-i cât de mult a gresit când nu le-a acordat aproape nicio sansa.
Punct de plecare
Luând drept punct de plecare reusita cu Poli Timisoara, echipa bacauana abordeaza astfel cu optimism a doua deplasare lunga programata in decurs de o saptamâna. "Avem un fata un nou drum greu, iar oboseala fizica este criminala când ai de parcurs atât de multi kilometri. Incercam sa lucram in special la capitolul psihic pentru a evita o surpriza neplacuta. Trebuie sa avem grija fiindca echipele se daruiesc mai mult când joaca in fata propriilor suporteri. Nu ne mai putem permite sa gresim, avem de recuperat doua puncte foarte importante pe care le-am pierdut la Baia Mare in prima etapa", a completat Gabriel Armanu.
Culoar favorabil
Grija creste si in conditiile in care CSM Satu Mare se afla la momentul primei intâlniri stagionale cu publicul propriu. Adversarii "studentilor" au jucat in deplasare in primele doua etape, din care s-au intors acasa cu sacul plin de goluri, inregistrând cea mai slaba aparare din Liga in acest inceput de sezon. In schimb, Stiinta este la polul opus, cu cea mai solida linie defensiva, si are sansa de a avansa in ierarhia nationala in conditiile in care primele patru clasate, singurele cu maximum de puncte, joaca intre ele in acest week-end, inainte de o intrerupere competitionala de doua saptamâni.
Celelalte meciuri din etapa a III-a: "U" Cluj – Steaua (ora 13.00, Digi Sport), Minaur Baia Mare – CSM Bucuresti, Poli Timisoara – UCM Resita (ora 17.00), HC Odorhei – HCM Constanta, Pandurii Tg Jiu – CSU Suceava, Dinamo Brasov – CSM Oradea (ora 18.00).
Dana Popa















