Azi, Giani Florian, selectionerul reprezentativei U16 a Bacaului, va definitiva lotul pentru campionat
Cu o luna inainte de startul sezonului, antrenorul Giani Florian va definitiva lotul selectionatei care va reprezenta Bacaul la campionatul national under 16. In acest sens, astazi, de la ora 10.00, pe stadionul "Lucretiu Avram" se va desfasura ultimul trial pentru juniorii C bacauani. "Dorim sa ne axam pe aproximativ 20 de jucatori pentru meciurile de campionat", a explicat Florian, care a organizat in acest an mai multe actiuni de selectie.
Serie de sase
In campionatul ce va incepe pe data de 19 septembrie si care va reuni, in premiera, selectionate judetene, reprezentativa de juniori a Bacaului a fost repartizata intr-o serie din care mai fac parte echipele judetelor: Neamt, Vaslui, Iasi, Suceava si Botosaniul. Jocurile din serie se vor disputa dupa sistemul tur-retur, iar primele trei clasate si cele mai bune trei echipe pozitionate pe locul 4 in fiecare serie se vor califica in semifinalele competitiei. Cele 24 de echipe calificate vor fi reimpartite in doua serii, iar fruntasele vor ajunge la turneul final.
Debut cu Botosaniul
Elevii lui Giani Florian vor disputa prima etapa de campionat in deplasare, contra Botosaniului, pentru ca in runda secunda sa primeasca vizita juniorilor nemteni. In perioada 30 august – 5 septembrie, lotul bacauan va efectua un stagiu de pregatire centralizata la Moinesti. "In acest cantonament vom pune la punct tot ce tine de participarea echipei in campionat si pana la prelucrarea Regulamentului de Ordine Interioara", a explicat antrenorul Florian.















