miercuri, 24 decembrie 2025

Automobilism / Formula GP3: Pregatiri asidue, program aglomerat

Luna august va aduce o binemeritata vacanta pentru majoritatea pilotilor, inclusiv cei de Formula 1, GP2 si GP3, dar inainte de pauza competitionala toata lumea se va reuni la sfarsitul acestei saptamani si weekend-ul viitor, la Hockenheim si Hungaroring, pentru Marile Premii ale Germaniei, respectiv Ungariei. In conditiile in care testele pe pista sunt interzise in aceasta perioada, Doru Sechelariu a facut antrenamente pe simulatorul echipei Ferrari, de la Modena (Italia), pregatindu-se pe ambele circuite pe care va concura in urmatoarele etape din Formula GP3. Pilotul bacauan a traversat ieri o zi lunga, foarte dificila atat din punct de vedere fizic cat si psihic, exersand nu mai putin de 10 ore in care a avut nevoie de concentrare maxima pentru a asimila toate caracteristicile celor doua piste. In urma acestor teste, in care evolutia lui Doru Sechelariu a fost constanta, bacauanul abordeaza urmatoarele doua curse cu optimism, fiind convins ca, in conditii normale si fara sa se mai confrunte cu probleme tehnice sau de alta natura, poate reusi un rezultat bun. Antrenamentele efectuate la Modena ii confera incredere in fortele proprii, specialistii de aici considerand ca Doru Sechelariu este unul dintre cei mai rapizi piloti din Formula GP3, majoritatea concurentilor din acest campionat venind de asemenea la simulator in zilele
precedente.
La sfarsitul zilei, ca si in testele efectuate la Silverstone, Doru Sechelariu a avut ocazia, oferita de inginerul responsabil cu dispozitivul ultraperformant de la Modena, de a face cateva tururi cu simulatorul setat in parametrii unui monopost de Formula 1, satisfactia pilotului bacauan fiind maxima. Timpul realizat a fost unul extrem de bun pentru un debutant, cu aproximativ doua secunde sub cel mai bun timp stabilit pe simulator de pilotii de Formula 1.
Din Italia, Doru Sechelariu se indreapta astazi spre Germania, unde vineri dupa-amiaza va intra pe circuitul de la Hockenheim pentru antrenamentele libere din cadrul etapei a V-a a Formulei GP3.

Dan Alexandrescu, comentator Formula 1


spot_img