miercuri, 24 decembrie 2025

Tenis / Cupa Izotec: Victorie bacauana

Turneul de tenis Cupa Izotec desfasurat la Piatra Neamt a ajuns la final. Tenisul bacauan a obtinut un loc intai prin Mara Sechelariu si doua pozitii secunde, prin Teodora Munteanu si Ema Sechelariu. La categoria 10 ani fete, in finala disputata ieri, Mara Sechelariu a invins-o cu scorul de 6-1, 6-2 pe Cosmina Sava, de la Giglio Iasi. In felul acesta, bacauanca si-a adjudecat turneul nemtean, bisand succesul de saptamana trecuta, de la Cupa EMD Tennis Academy. Cu doua victorii la activ in primele zile ale turneului, Teodora Munteanu (SCM Bacau) a disputat partida decisiva pentru locurile 1-2 la categoria 12 ani fete impotriva nemtencei Ingrid Irimia. Castig de cauza a avut jucatoarea din Piatra Neamt, care s-a impus cu scorul de 6-3, 6-1. Calificata in finala de 14 ani fete, Ema Sechelariu a cedat ultima partida a turneului, sustinuta in compania Brandusei Grasu, de la Kym Star, cu scorul de 6-1, 6-1. Ceilalti bacauani participanti la turneul desfasurat la Piatra Neamt s-au oprit in semifinale.

Dan Sion


spot_img