miercuri, 24 decembrie 2025

Alti bani, alta distractie!

Dupa ce a retrogradat voit in C pe FCM Bacau, municipalitatea trateaza cumpararea unui loc de B pentru SC Bacau

In vreme de criza, municipalitatea bacauana se comporta ca Victoria Beckham: cheltuie mult si aiurea. Dupa ce a aruncat pe fereastra 37 de miliarde de lei vechi pentru retrogradarea in C a FCM Bacau, municipalitatea vrea din nou in B. Cu permisiunea noilor modificari de regulament ale Federatiei, se incearca achizitionarea unui drept de participare in liga secunda pentru viitorul Sport Club Bacau, societate controlata de Consiliul Local. Tratativele pentru un loc de B sunt foarte avansate, lucru confirmat si de presedintele SC Bacau, Relu Damian: "Am batut palma, insa tranzactia nu este inca finalizata. Trebuie sa parafam actele. Pana la sfarsitul saptamanii viitoare speram ca totul sa fie rezolvat".

Gloria Bacau?

Damian nu a dezvaluit numele gruparii cu care trateaza afacerea, dar a precizat ca exista doua variante in acest sens: "O vom alege pe cea mai buna. Si intr-un caz, si in celalalt, e vorba de cluburi care nu mai fac fata financiar cerintelor ligii secunde". Desi s-au vehiculat la un moment dat variantele Sageata Stejaru si FC Snagov, se pare ca pista pe care vor merge cei de la SC Bacau este Gloria Buzau. Interesant este ca echipa buzoiana s-a salvat de la retrogradare chiar datorita retragerii din campionat a Bacaului! Tranzactia alimenteaza astfel suspiciunile referitoare la faptul ca manevra din finalul sezonului nu a fost deloc intamplatoare.

Datorii mari

Gloria Buzau se confrunta cu datorii foarte mari atat la proprii jucatori, cat si la terti. De altfel, este foarte probabil ca tocmai aceste probleme financiare sa intarzie finalizarea tratativelor privind cedarea dreptului de participare in liga secunda catre SC Bacau. Motivul? Federatia a impus ca orice tranzactii de acest gen sa fie derulate doar in cazul in care clubul cedent nu are datorii. Totodata, noile prevederi regulamentare aprobate in Comitetul Executiv al FRF sustin ca cedarea dreptului de participare se poate face fie prin absorbtie, fie prin fuziune. Deocamdata, conducerea Sport Club Bacau nu a facut publica varianta pe care intentioneaza sa mearga pentru a-si asigura locul in Liga a ll-a.

18 miliarde

Totodata, conducerea SC Bacau a infirmat faptul ca isi va asigura contra-cost prezenta in campionatul esalonului secund. Chiar daca e clar ca acest loc nu va fi obtinut pe ochi frumosi – bursa zvonurilor evaluandu-l la peste 100.000 euro – presedintele Relu Damian si-a cantarit bine cuvintele: "Vanzarea sau cumpararea unui loc este interzisa, iar noi nu putem face ceva interzis". Daca nu se stie ce suma se va da si, mai ales, cine o va da pentru ca municipalitatea sa aiba din nou o echipa de B, in schimb este cunoscut cati bani publici vor ajunge la SC Bacau in prima faza a campionatului. E vorba de 18 miliarde de lei vechi, dintre care o treime va asigura stingerea datoriilor acumulate in sezonul trecut. Cheltuieli de criza. Criza de nervi!

Dan Sion


spot_img