FCM Bacau a castigat la masa verde meciul cu LPS Vaslui, din finalul turneului zonal.
Transferuri neregulamentare
Invinsa pe teren cu 2-1 de LPS Vaslui in meciul decisiv al turneului zonal de la Vaslui, echipa de juniori C a Asociatiei FCM Bacau s-a calificat in semifinalele campionatului la masa verde! Marti, imediat dupa meci, "galben-albastrii" au contestat dreptul de joc a zece juniori pe care LPS Vaslui i-a transferat in aceasta primvara de la Noua Generatie Iasi. Ieri, Federatia a descoperit ca transferul celor zece fotbalisti s-a efectuat dupa 18 martie, data-limita pentru acest gen de operatiuni si a dictat victoria FCM-ului la masa verde, cu scorul de 3-0.
S-a facut lumina
Staff-ul de conducere al FCM Bacau a salutat decizia FRF. "Ne bucuram ca s-a facut lumina in acest caz. Exista o notificare catre Asociatiile Judetene de Fotbal conform careia transferurile la juniori se pot face pana la 18 martie, iar jucatorii adusi de LPS Vaslui aveau trecuta pe carnete data de 5 aprilie", a explicat presedintele "galben-albastrilor", Marius Capusa. "Era pacat sa fim privati de o calificare pentru care s-a muncit vreme de un an", a completat antrenorul Vasile Ferica.
Cu Steaua si Ceahlaul
In aceste conditii, FCM Bacau incheie "zona" de la Vaslui pe primul loc si merge la turneul semifinal al campionatului ce va avea loc la finalul acestei saptamani, la Constanta. In semifinale, elevii lui Vasile Ferica vor juca intr-o grupa din care mai fac parte Steaua Bucuresti si Ceahlaul Piatra Neamt. "Adversarii sunt dificili, dar avem sansa noastra. Sper ca, spre deosebire de precedentele jocuri, sa pot miza pe efectivul complet", a declarat tehnicianul bacauan.















