Meciul de sambata, cu Dinamo II, ar putea asigura Bacaului permanenta in liga secunda
Pentru FCM Bacau, campionatul se poate incheia in devans. Eventual sambata aceasta, cu trei etape inainte de final. Daca vor invinge in deplasarea de la Dinamo ll, "galben-albastrii" vor scapa de orice griji in privinta retrogradarii. Cu atat mai mult cu cat principala lor contracandidata, Gloria Buzau are sanse minime sa revina cu puncte de la Ploiesti, unde va juca impotriva Petrolului, echipa aflata in plina cursa spre promovarea in prima liga.
Jocul rezultatelor
Antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru confirma faptul ca intalnirea cu Dinamo ll ar putea asigura permanenta in liga secunda pentru echipa sa. "Cu o victorie in Bucuresti suntem salvati in proportie de 99 la suta. Mai ales daca si Gloria va pierde la Ploiesti. In aceasta situatie am fi la opt puncte distanta fata de ultimul loc retrogradabil, ceea ce ar reprezenta un avans mai mult decat linistitor", a declarat Poenaru.
S-a golit infirmieria
In asteptarea vestilor bune care le poate aduce etapa de sambata, tehnicianul bacauan se bucura ca, in sfarsit, poate conta pe garnitura standard. Exceptandu-l pe Madalin Munteanu, in continuare accidentat, ceilalti jucatori care s-au confruntat cu probleme medicale au fost recuperati. Astfel, Ionut Radu, Adrian Campeanu, Spiridon si Manea s-au pregatit ieri la capacitate normala si sunt valizi pentru meciul cu Dinamo ll. Apt de joc este si Radutoiu, caruia i-a expirat etapa de suspendare la partida cu Cetate Suceava, pe care FCM-ul a castigat-o sambata trecuta, la masa verde.
Asteapta banii
Singura problema care continua sa dea batai de cap "galben-albastrilor" este de natura financiara. Fotbalistii bacauani asteapta ca actionarul majoritar al clubului, Consiliul Local, sa-si onoreze promisiunile si sa vireze in cel mai scurt timp restul de trei miliarde de lei vechi aprobati ca majorare de capital. "Deocamdata, jucatorii au inteles situatia si se pregatesc cat mai bine pentru a castiga jocul de sambata. Sa speram ca totul se va rezolva cu bine si in plan sportiv, dar si financiar", a precizat antrenorul Gheorghe Poenaru.















