Cu noroc
Runda a 13-a s-a dovedit cu noroc pentru FCM Bacau. „Galben-albastrii” s-au impus cu 1-0 la Suceava, contra Cetatii, gratie autogolului inscris de Pascal si au urcat pe locul 8, avand zero puncte la „adevar”. Victoria Bacaului a fost singura reusita de oaspeti intr-o etapa in care gazdele si-au taiat partea leului. In contul echipelor vizitatoare au intrat si trei remize, cea mai notabila apartinand Gloriei Buzau, care a tinut in sah lidera, Victoria Branesti.
Ca la nunta
Buzoienii au fost foarte aproape de a da chiar lovitura la Branesti, unde au condus cu 1-0 pana in prelungiri, atunci cand au fost egalati de golul lui Oprea. Meciul a avut scantei si dupa fluierul final. Presedintele Gloriei, Mihai Marin, a spus despre adversari ca au avut nasul prea sus, in timp ce antrenorul Victoriei, Ilie Stan, le-a sugerat conducatorilor buzoieni sa se uite in propria ograda. „Jucatorii lor au venit imbracati ca la nunta”, a declarat Stan.
Cat incape
[ad#stire] Daca FCM Bacau a obtinut singura victorie in deplasare a rundei, in schimb Sportul Studentesc a reusit scorul etapei: 8-0 cu „lanterna rosie”, CSM Ramnicu-Sarat. Ferfelea si Curelea au marcat, fiecare, cate o „tripla”, ajungand sa formeze, cu un total de 17 goluri, cel mai prolific cuplu de atac din Seria I. Ramnicu-Sarat, in schimb, ramane codasa din toate punctele de vedere. Un atac de toata jena, cu doar doua goluri la activ si o aparare-svaiter: 31 de goluri incasate.
Dan Sion















