vineri, 26 decembrie 2025

Fotbal / Juniori: Au calcat in picioare propriile regulamente

Comisia de Apel a respins memoriul inaintat de FCM Bacau, prin care se solicita anularea deciziei Comisiei de Disciplina care a dictat ca partida de la juniori, cu Dunarea Galati, sa se rejoace. In unanimitate de voturi s-a decis ca memoriul bacauanilor este unul nefondat. In urma acestei hotarari, meciul Dunarea Galati – FCM Bacau urmeaza sa se rejoace, cu cateva zile inainte de inceperea turneului zonal, ambele formatii fiind calificate.
Care este istoria acestei decizii? FCM Bacau urma sa joace meciul cu Dunarea Galati pe terenul „Portul Rosu”. La fata locului, bacauanii au constatat ca una dintre porti este neregulamentara. Dupa masuratori, centralul intalnirii si observatorul au constatat ca un colt al portii este lasat cu 30 de centimetri. Conform regulamentului, gazdele au avut la dispozitie 30 de minute pentru a remedia defectiunea. Ce au facut? Au sapat un sant, pe linia portii, adanc de 30 de centimetri! Nemultumiti de ideea galatenilor, arbitrul si observatorul au decis nedisputarea jocului, conform regulamentului, deoarece terenul nu indeplinea conditiile necesare pentru disputarea unui meci de fotbal. Numai ca, la Comisia de Disciplina, cei care au judecat au decis rejucarea partidei, fara a exista insa o motivetie, ci doar aanalizand punct cu punct cele doua memorii inainte de clubul gazda”!
Bacauanii au depus un memoriu la Comisia de Apel, prima sedinta amanandu-se tocmai pentru ca nu exista motivatie in decizia Comisiei de Disciplina. Ulterior, judecand in sedinta nepublica, Apelul a decis ca memoriul bacauanilor este… nefondat. Deci, ramane in vigoare decizia Comisiei de Disciplina, adica rejucarea. Indiferent de rezultatul acestui joc, ordinea in clasamentul final nu mai poate fi modificata, atat FCM Bacau cat si Dunarea Galati fiind calificate la turneul zonal.
Si, totusi, care ar fi motivul pentru care galatenii isi doresc atat de mult sa joace acest meci? Este unul simplu. Regulamentul la juniori prevede ca un fotbalist nu poate evolua la un turneu zonal sau final daca nu are jucate cel putin trei partide in campionatul regulat. Se pare ca unii fotbalisti de la Dunarea nu au aceasta conditie indeplinita si ar mai avea nevoie de un meci. Si, pentru acest lucru, comisiile federale au calcat in picioare propriile regulamente.

Catalin Barzaghideanu



spot_img