miercuri, 24 decembrie 2025

Volei feminin/ Florin Grapa considera ca Stiinta nu este inferioara lui Dinamo: „Daca nu terminam pe 3, e doar vina noastra”

Saptamana decisiva

Saptamana decisiva pentru campionatul feminin de volei. La sfarsitul ei se va cunoaste configuratia de final a podiumului. Favorita la titlu ramane Metal Galati. Dupa cele doua victorii contra lui Volei 2004 Tomis Constanta,a galatencele mai au nevoie de un singur succes pentru a se incununa, din nou, campioane. In ceea ce priveste lupta pentru locul medalia dea bronz, Dinamo Bucuresti conduce cu 2-0 pe Stiinta Bacau.

Miercuri si joi, la Bacau

Antrenorul Stiintei, Florin Grapa, considera ca echipa sa pastreaza inca sanse pentru a termina pe podium. Pentru a ramane in cursa pentru locul 3, studentele trebuie sa castige cele doua jocuri de pe teren propriu, de miercuri si joi, ambele programate de la ora 14.00. „Dinamo nu ne este superioara. Daca nu incheiem campionatul pe locul 3 va fi exclusiv din vina noastra”, a opinat tehnicianul bacauan.

Manu, out

Stiinta nu are de remontat doar handicapul celor doua infrangeri suferite la sfarsitul saptamanii trecute, la Bucuresti. Bacauancele vor trebui sa renunte si la libero-ul Nicoleta Manu. Componenta nationalei este accidentata la genunchi si, desi analizele medicale efectuate la Bucuresti nu au evidentiat o leziune a meniscului sau a ligamentelor, doctorii au recomandat doua saptamani de pauza. In aceste conditii, Stiinta va miza, ca si la Bucuresti, pe libero-ul de rezerva, Oana Duta.
D. Sion



spot_img