marți, 23 decembrie 2025

Sambata, Nicolas Vajou a facut din nou o partida foarte buna, inscriind si golul de 1-0 pentru FCM Bacau: Cheia franceza

Steagul sus

Apararea FCM-ului isi face datoria. Si acolo unde ii este locul, adica in propria batatura, dar si in atac. Sambata, defensiva bacauana a fost din nou la inaltime, chiar daca a luat (din penalty) primul gol pe teren propriu dupa 485 de minute de imbatabilitate. Golul care a netezit drumul „galben-albastrilor” catre a cincea victorie din retur a venit tot din partea unui reprezentant al apararii. Marcator: fundasul francez Nicolas Vajou, aflat la a doua reusita a sezonului, dupa golul inscris in tur contra lui Dinamo II.

Obiectiv: Liga l

„Sunt foarte fericit pentru victorie si pentru faptul ca mi-am putut ajuta echipa”, a declarat Vajou, care considera ca, in urma succesului de sambata, FCM Bacau se poate considera scutita de griji. „Ne-am indepartat de zona fierbinte si putem spune ca ne-am atins primul obiectiv. Urmeaza acum sa ne gandim la obiective mai indraznete si sa readucem pe FCM Bacau acolo unde ii este locul: in prima liga”, a precizat fotbalistul de 22 de ani.

Dorit de Vaslui

Nicolas Vajou ar putea ajunge in Liga l inaintea FCM-ului. Chiar in aceasta vara. Francezul este in atentia a doua cluburi de prima liga, unul dintre acestea fiind FC Vaslui. „Daca Nicolas isi va continua seria evolutiilor bune, nu este exclus ca el sa intre si in vizorul altor grupari din primul esalon”, a afirmat presedintele FCM Bacau, Relu Damian, despre fotbalistul crescut la AJ Auxerre si care disputa anul acesta primul sau sezon ca profesionist.

Un nou gol?

Fundasul francez pare insa insensibil la atentia pe care i-o acorda echipele din Liga l. Vajou a precizat in mai multe randuri ca doreste sa ramana la Bacau. „Ma simt bine aici”, a spus Vajou, care spera ca pana la finalul campionatului sa-si imbunatateasca zestrea de goluri marcate. Urmatorul ar putea veni chiar sambata, contra Dunarii Galati „Ar fi super, insa prioritar la meciurile din deplasare este sa fac tot posibilul sa nu luam gol”, a concluzionat Nicolas Vajou.

Dan Sion



spot_img