marți, 23 decembrie 2025

Fotbal juniori/ FCM Bacau a castigat toate cele patru jocuri ale etapei: O caruta de goluri

La scor

Etapa de duminica a Campionatului National de juniori a fost favorabila FCM Bacau. Toate cele patru echipe ale „galben-albastrilor” au avut castig de cauza. Si toate la scoruri mari. Cel mai categoric rezultat a fost realizat de juniorii A care isi continua cursa de urmarire a liderului Otelul Galati. Echipa pregatita de Cornel Elisei s-a impus cu 10-2 la Piatra Neamt, in dauna Ceahlaului. Bejan a reusit un hat-trick, insa golul meciului a apartinut lui Ionut Furtuna, dintr-o pozitie imposibila.

Poarta inchisa

Juniorii B au fost ceva mai modesti fata de colegii lor mai mari. Astfel, elevii lui Gheorghe Penoff au castigat „doar” cu 7-2, printre remarcatii oaspetilor figurand Stahie, Uchitu si Nica. Daca juniorii A si B ai FCM-ului au primit cate doua goluri, in schimb echipele de juniori C si D se pot lauda ca au tinut poarta inchisa. Formatia antrenata de Vasile Ferica a trecut cu 3-0 de Condorii Lilieci (goluri Duma, Petrariu si Iftimie), in timp ce pustii lui Adi Postolache au invins cu 7-0 pe Condorii, gratie reusitelor lui Pintilie (2), Dima (2), Leonte (2) si Paraluta.

In devans

Runda urmatoare, juniorii A si B vor evolua pe teren propriu, in compania omologilor de la FC Stiinta. Desi programate initial duminica, cele doua jocuri se vor disputa sambata. Devansarea a fost acceptata de Federatie la solicitarea conducerii FCM Bacau. „La mijlocul saptamanii viitoare evoluam la Galati si vrem sa avem timpul necesar pentru recuperare si pentru pregatire”, a motivat vicepresedintele „galben-albastrilor”, Marius Capusa.
Dan Sion



spot_img